PETRU ȘI PAVEL Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, per­sonalitățile cele mai proeminente din grupul Apostolilor Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Luca își împarte cartea Faptele Apostolilor în funcție de activitatea celor doi Apostoli, vrând să arate că Biserica, drept realitate mântuitoare, este deschisă deopotrivă spre poporul evreu, dar și spre cei din neamurile păgâne.

Cartea Faptele Apostolilor începe cu Înălțarea Domnului și cu evenimentul Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului Sfânt. Imediat devine foarte vizibilă personalitatea Apostolului Petru. El rostește prima cuvântare programatică a Bisericii și face îndemnuri clare pentru cei care vor să devină membri ai co­mu­nității creștine. Figura sa patriarhală amintește de Moise. Este hotărât, povățuitor pentru ascultătorii săi și respectat de ceilalți Apostoli. El spune ce să facă cei care aud cuvântul Evangheliei: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 38).

Despre Sfântul Apostol Petru ştim din paginile Sfintei Scripturi că era din Betsaida Galileii, un oraş modest din partea de nord a Ţării Sfinte. Numele tatălui său a fost Iona. Evangheliile sinoptice prezintă informația că era însurat și probabil avea și copii în momentul alegerii sale de către Domnul Hristos.

Una dintre primele minuni ale Domnului Hristos a fost vindecarea socrei lui Petru (cf. Matei 8, 14-17). Petru este prezentat împreună cu fratele său, Andrei, ca pescari expe­rimentați din Galileea. Alături de ei erau și „fiii lui Zevedeu”, viitorii Apostoli Iacov și Ioan. Chemarea Mântuitorului către ei este învăluită în mister. Li se oferă promisiunea de a deveni „pescari de oameni” (Matei 4, 18-19).

La Luca, Petru este înfățișat ca proprietarul corabiei în care Mântuitorul ședea și predica oamenilor strânși pe malul lacului Ghenizaret (Luca 5, 3). Iisus îi uimește cu această ocazie pe Petru, pe Iacob și Ioan, spunându-le unde să arunce mrejele pentru a prinde pește. Imediat după asta, ei Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos (Luca 5, 4-11). La Ioan, ni se spune că Petru Îl urmează pe Iisus Hristos după momentul în care Ioan Botezătorul spune despre Acesta: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29).

Această mențiune pare să sugereze că Petru era și el un ucenic sau admirator al Botezătorului Ioan. Petru era, potrivit tra­diției, cel mai în vârstă dintre cei chemaţi. Petru a mărturisit în Cezareea lui Filip dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

Martirizat în timpul prigoanei împăratului Nero

În acelaşi timp, în sufletul lui Petru se îngemănau şi acele trăsături care l-au determinat pe Domnul Hristos să spună despre poporul evreu că este „tare în cerbice”, adică încă­pă­țâ­nat și îndărătnic. Imediat după ce mărturiseşte că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, el refuză, ca şi în alte situaţii, să accepte moartea Învăţătorului său, atrăgând o mustrare gravă din partea Acestuia: „Îna­poia mea, satano, că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23). Petru a fost printre primii care a ajuns la mormântul gol al Domnului Hristos, iar mărturia despre Înviere făcută de el va constitui predica, kerigma celorlalţi Apostoli.

Sfântul Apostol Pavel prezintă în Epistola către Corinteni o primă mărturisire a Bisericii: „Căci v-am dat întâi de toate ceea ce eu am primit, căci Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi; şi că S-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece” (I Cor. 15, 3-5). Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia – unde membrii Bisericii s-au numit pentru prima dată creştini.

Apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul lui Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.

Apostolul din afara celor doisprezece

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru, care a făcut parte din cei care au viețuit alături de Mântuitorul, s-a adăugat cetei Apostolilor în chip minunat după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Numele său iudaic a fost Saul, iar cetatea sa originală a fost Tars.

A primit o educație aleasă, rabinică, fiind ucenic al unui iudeu învățat, numit Gamaliel. Pe drumul Damascului este chemat la noua slujire de către Domnul Iisus Hristos. El mărturiseşte însă despre sine că a fost ales Apostol încă din pântecele maicii sale. Pavel a scris 14 epistole comunităţilor creştine şi a făcut mai multe călătorii misionare în care a străbătut tot bazinul Mării Mediterane.

A predicat Evanghelia mântuirii evreilor şi păgânilor. S-a ostenit aşa de mult pentru Biserică, ajunsese aşa de sus, încât spunea galatenilor: „Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20). Pavel a fost un om învăţat, dar el mărturisea că nu s-a folosit de înţelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia. El a arătat lumii întregi lucrarea Duhului Sfânt. A vorbit despre omul duhovnicesc care primeşte nu după înţelepciunea omenească cele ale lui Dumnezeu, ci de la Duhul Sfânt. Pavel a fost un misionar desăvârşit. El spunea că s-a făcut toate pentru toţi („tuturor toate”, I Cor. 10, 22), ca toţi să creadă şi să se mântuiască. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Pavel căuta ruşinea şi ocara pentru predicarea Evangheliei mai mult decât căutăm noi cinstea; căuta moartea mai mult decât căutăm noi viaţa; căuta sărăcia mai mult ­decât căutăm noi bogăţia, căuta ostenelile mai mult decât caută alţii tihna, însă nu doar mai mult, ci cu mult mai mult, căuta durerile mai mult decât caută alţii bucuriile, căuta să se roage pentru duşmani mai mult decât caută alţii să-i blesteme.

Pavel a stricat rânduiala lucrurilor; dar, mai bine spus, nu a stricat-o, căci Pavel a păzit-o aşa cum Dumnezeu a legiuit-o. Tot ce dorea şi urmărea Pavel era potrivit firii, tot ce dorim şi urmărim noi este împotriva firii. De un singur lucru se temea, de un singur lucru fugea: de a supăra pe Dumnezeu, de nimic altceva; după cum nici nu dorea altceva decât a plăcea lui Dumnezeu”. Pavel a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A călătorit în Creta şi în insula Malta. Conform tradiţiei, Sfântul Pavel a murit în aceeaşi zi cu Apostolul Petru, în timpul persecuţiei lui Nero împotriva creştinilor.

Icoana îmbrăţişării

O icoană specială a celor doi Apostoli Petru şi Pavel îi înfăţişează în chipul unei îmbrăţişări. Petru este pictat bătrân şi cu barbă rotundă, iar Pavel – pleşuv cu barbă cenuşie, conform erminiei iconografilor bizantini. Această prezentare este poate şi mai enigmatică, întrucât ştim că între cei doi Apostoli intervenise o dispută privind propovăduirea Evangheliei.

Petru cerea pentru păgâni respectarea prescripţiilor iudaice, în timp ce Pavel declara inutilitatea Legii pentru păgânii botezaţi şi pentru orice creştin chemat la o viaţă nouă a libertăţii şi a duhului. Această dispută a fost rezolvată la Sinodul apostolesc de la Ierusalim, când Apostolii au hotărât ca din Legea veche ­creştinii să păstreze poruncile care îi feresc de desfrâu, de cărnurile jertfite idolilor, de animale sugrumate şi de sânge.