Acasăsinucidere maramuresPESTE HOTARE - Singurul maestru român de măști din Veneția, maramureșeanul Marian...

PESTE HOTARE – Singurul maestru român de măști din Veneția, maramureșeanul Marian Onțiu, vede Carnavalul doar la televizor

spot_img

DISTRIBUIȚI

De 12 ani, Marian Onţiu, în vârstă de 49 ani, un fost sticlar originar din Fărcașa – Maramureș, este maestru în arta veneţiană a măştilor de Carnaval. Românul, care lucrează la unul dintre cele mai mari magazine de măşti „Ca’ Macana” din zona Cannaregio, la o distanță de doar zece minute de Piazza San Marco, nu reușește niciodată să asiste la Carnaval. Și asta deoarece lucrează de dimineață până seara în atelier și în magazin.

„Am crezut că vin vreo doi ani și plec acasă și uite că rămân aici. Am venit să lucrez în construcţii şi uite că am ajuns să fac cu totul altceva”, își amintește românul. De la bun început, în urmă cu 12 ani, Marian a ajuns să lucreze la același patron la care se află și acum: Carlos Brassesco. A început cu lucrări de modificare a casei, după care a învățat să confecționeze faimoasele măști venețiene și astfel a ajuns în atelierul și magazinul din Lagună.

Invazia de măști chinezești accentuează criza

„Sper să merg înainte. Nu știu până când. Să vedem dacă Veneția nu se va schimba cu toată invazia asta de marfă chinezească, dar sperăm să mai mergem înainte” spune, puțin dezamăgit, băimăreanul.

În acest context l-am întrebat pe Marian cum putem deosebi măștile adevărate de cele „made in China”. Important este, potrivit maestrului, de unde cumperi masca. La tarabe sunt numai cele contrafăcute. În magazinele tradiționale însă găsești masca originală, pur venețiană. Un alt reper important este acela că în majoritatea acestor magazine există și câte un mic atelier, astfel încât să se intervină imediat dacă turistul, cumpărătorul dorește să modifice ceva la modelul pe care îl alege.

Marian mărturisește că din cauza acestor produse contrafăcute, vânzarea măștilor originale de carton, metal sau piele este tot mai redusă. Mai mult de atât prețurile măștilor este același de trei – patru ani, fără să mai crească, ci din contra, din cauza crizei să fie nevoiți să apeleze frecvent la reduceri pentru a atrage clienții.

În 12 ani a devenit un maestru al măștilor de Carnaval

Înainte de a veni la Veneția, Marian Onțiu era sticlar de meserie într-o fabrică din Maramureș. În prezent însă este singurul român și singurul imigrant din Lagună care cunoaște și este lăsat să facă aaceastă meserie. Trebuie spus că de confecționarea măștilor de Carnaval se ocupă numai venețienii.

„A fost greu pentru că nu știam absolut nimic. Am început de la zero. Nici n-am sperat să fac măști vreodată, dar norocul meu a fost că i-am găsit pe patronii acestui magazin și cu ei am început și învățat pe parcurs. Seriozitatea m-a ajutat foarte mult …. și așa au trecut 12 ani” povestește Marian.

„Este foarte greu de spus cât poate să-ți ia confecționarea unei măști. Contează înainte de toate din ce fel de material e făcută masca. Dacă este din hârtie automat timpul este mai lung, deoarece se face toată la mână, după care se colorează manual. Dacă este numai din plastic atunci ea vine numai colorată la mână și atunci timpul poate să fie mai scurt. Contează foarte mult și modelul pe care trebuie să-l faci pe mască. Poate fi unul care îți ia jumătate de oră sau altul care îți ia trei ore” explică Marian Onțiu câteva dintre secretele meseriei sale.

Cunoaște Carnavalul de la televizor

L-am întrebat pe Marian cum vede, cum simte el faimosul Carnaval de la Veneția. Răspunsul lui m-a surprins foarte mult. „Nu-l văd niciodată. Doar la televizor și în ziare. Când termini treaba, seara, nu mai ai chef să mergi până în San Marco să vezi ce se întâmplă, cum este…iar lucrurile importante se întâmplă ziua. Eu n-am văzut niciodată Zborul îngerului (n.r. un eveniment tradițional din deschiderea Carnavalului).. A doua zi citim în ziare sau ne uităm la televizor. Acela este Carnavalul pentru noi” mărturisește Marian. Nu este trist însă. El este mulțumit că lucrează, că vinde marfa pe care o crează, că are turiști.

Uneori în magazin intră și români. De Carnaval sunt în general români care trăiesc în Italia și vin pentru o zi la Veneția. În rest, sunt din toată țara. Îi lasă să aleagă măștile dorite după care le spune, în limba română, că au o reducere din partea lui, doar pentru că sunt conaționalii săi.

Cu gândul mereu la țara sa

Cea mai mare parte a timpului, de luni până duminică, Marian se află în magazin: vinde sau lucrează în micuțul atelier la alte măști. Mai puțin însă atunci când merge acasă, în România: „De obicei am vacanță de două ori pe an și merg în România, unde stau câte trei – patru săptămâni. În rest trebuie să fiu disponibil aici” spune Marian.

„Orice român simte nevoia să meargă acasă. Mergi când poți. Acolo mi-este familia: mama, socrii, copii, acolo tragem întotdeauna. Mergi când poți, dar tot timpul ne gândim acasă și ne întoarcem cu plăcere acasă” completează băimăreanul.

El recunoaște că îi lipsește mult „viața românească”, pentru că „ceea ce este în țara ta nu găsești niciodată în altă parte. Niciodată nu o să poți să te integrezi în altă societate ca în ceea în care te-ai născut și ai crescut. Poți să spui că-ți lipsește totul, începând de la pământ, apa și restul, toate îți lipsesc, prieteni, locurile de întâlnire… Pentru că aici tot timpul ești văzut altfel. Ești și rămâi cel care a venit, nu ești de-al lor și atunci este normal să îți lipsească acea căldură de acasă. Mergi înainte însă, pentru că nici acasă nu ai la ce să te întorci!” spune cu amărăciune Marian, conștient că la 49 de ani i-ar fi foarte greu să găsească în Baia Mare un loc de muncă.

Sursa: actualitatea.it

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA