Acasăsinucidere maramuresPeste 100 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică în perioada 21–...

Peste 100 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică în perioada 21– 24 iunie 2014

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, Jandarmeria Maramureş va acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în judeţul nostru, în vederea desfăşurării într-un climat normal a manifestărilor cultural –  artistice şi religioase care sunt organizate la nivelul judeţului nostru.  

Jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban cât şi în cel rural, cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică.

La nivel judeţean, Jandarmeria Maramureş va fi prezentă pentru a asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării manifestărilor dedicate Sărbătorii Sânzienelor în perioada 21  – 24 iunie, în oraşul Borşa  la festivalul „Nopţi de Sânziene” iar în data de 24 iunie, la manifestarea „Sânziene în Ţara Codrului” care va avea loc în localitatea  Băiţa de sub Codru.

De asemenea, duminică 22 iunie a.c., jandarmii maramureşeni vor veghea la respectarea ordinii publice pe timpul hramului Mănăstirii „Ruoaia” din localitatea Lăpuş.

Pe parcursul desfăşurării acestor manifestări, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţeni să nu poarte la vedere bunuri de valoare (bijuterii, sume de bani etc.), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţi de copii, să le acorde o atenţie deosebită, deoarece se pot rătăci cu uşurinţă. De asemenea, pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine. Pentru sesizări, cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul Jandarmeriei, apelând numărul de telefon 112.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA