Acasăoameni noiPERICOL PUBLIC - Petrol lampant găsit în sticle de alcool

PERICOL PUBLIC – Petrol lampant găsit în sticle de alcool

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 43 de ani din Arad este cercetat după ce a pus în pericol viața a zeci de persoane cărora le-a vândut petrol lampant amestecat cu apă îmbuteliat în sticle de alcool!

”Fabrica de alcool” a fost descoperită din întâmplare, în timpul unei razii făcute de jandarmii timișoreni împreună cu cei de la ANAF – Direcţia Regională Vamală Timişoara. Aceștia au găsit o dependinţă în care bărbatul producea alcool sârbesc, marcă proprie.

”Potrivit declaraţiei persoanei în cauză, aceasta folosea petrol lampant combinat cu apă pe care apoi îl vindea în pet-uri cu etichete de alcool sârbesc. După constatare, a fost notificat I.P.J. Arad, s-a procedat la reţinerea cantităţii de 50 de litri de alcool contrafăcut şi s-a procedat la întocmirea actelor de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse”, povestesc jandarmii timișoreni.

De asemenea, în timpul raziei, jandarmii au depistat și cinci bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Aceștia vindeau țigări de contrabandă în piața Mihai Viteazul și pe bulevardul Aurel Vlaicu din Arad.

libertatea.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA