Acasă Eveniment Peremiștii maramureșeni, atâția câți au rămas, se adună sub steagul lui Babiciu

Peremiștii maramureșeni, atâția câți au rămas, se adună sub steagul lui Babiciu

DISTRIBUIȚI


Nimeni nu se îndoiește de faptul că Partidul România Mare și-a jucat rolul pe care l-a avut pe scena politică a țării, ca atare, locul său de acum înainte, este în paginile de istorie ale acestor vremuri zbuciumate. Probabil ca să nu moară ”definitv”, filiala maramureșeană a găsit de cuvință să aducă la conducerea ei un om destoinic, experimentat, capabil de bune intenții. Ioan Babiciu a fost ales de Conferința Județeană să conducă filiala, înlocuindu-l astfel pe eternul și incompetentul Gavrilă Lazăr, cel care se pregătea din răsputeri pentru prohodul partidului. În cadrul aceleași ședințe, Silvia Telcean a devenit șefa femeilor cu tendințe vadimiste, borșeanul Marius Apostol noul lider al tinerilor, iar Felician Horsza (schimbă-ți numele, frate!) președintele organizației Baia Mare.

Mutările nu sunt rele, fiind primele care se fac chiar din interiorul filialei, celelalte făcându-se pe bază de potlogării. PRM poate renaște și ajunge la limite normale (5-6%), pentru că este mult mai curat și mai uscat decât partidul trădătorilor (UNPR) sau cel al prostului și penibilului național (PP).

G. Ciascai

 

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA