AcasăAdministrațiePENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ– Doamna Cornelia Negruț acceptă să fie prefectul Maramureșului!

PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ– Doamna Cornelia Negruț acceptă să fie prefectul Maramureșului!

spot_img

DISTRIBUIȚI

PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ Viața e plină de exemple în care se poate vedea care este diferența dintre un om care a învins într-o competiție sau a trecut cu bine printr-o încercare deosebită, și cel care a pierdut într-o anumită situație.

De regulă, învingătorii corecți se comportă natural. Atunci când greșesc au puterea să recunoască, învață lecția, merg mai departe. Învinșii în schimb nu vor spune niciodată că au comis o greșeală, vor arunca vina pe alții și vor încerca să  convingă că eșecul lor se datorează trădătorilor din preajmă.

Dacă tot am intrat de curând în era Donald Trump, să menționăm că el este cel care a spus: ”O parte din a fi câștigător presupune să știi când este de ajuns. Uneori trebuie să renunți la luptă, să te îndepărtezi și să treci la ceva mai productiv”. Mi-am amintit de vorbele ciudatului președinte american, văzând comportamentul liderilor locali ai ALDE Maramureș, după penibila prestație pe care au avut-o din momentul în care au pus mâna pe organizație și au condus-o spre un eșec rușinos la alegerile locale și parlamentare.

Absolut nimic nu le-a ieșit: n-au intrat în Consiliul Județean, în Consiliul Municipal și n-au trecut pragul electoral la parlamentare. După asemenea succesuri era de așteptat ca doamna Cornelia Negruț, fost deputat, și domnul Ciprian Rogojan, fost senator, să-și dea demisia și, vorba lui Trump, ”să treacă la ceva mai productiv”. Însă nici vorbă de așa ceva, dimpotrivă, cele două paiațe politice au identificat cauzele eșecurilor electorale care, evident, nu sunt în curtea lor ci în ale altora. Și, cum spuneam mai sus, ele aparțin trădătorilor din preajmă.

Aceștia sunt câțiva consilieri locali, oameni care au fost aleși pentru merite personale, nicidecum n-a contat faptul că au candidat din partea partidului patronat de blonda de la Vamă și toboșarul Cici de la Sistem, de care n-a auzit nici dracu’, darămite sătenii din Ardusat, Băiuț  sau Leordina.

După ce au identificat vinovații se va trece la pedepsirea lor, prin retragerea sprijinului politic, ceea ce echivalează cu pierderea mandatelor de consilieri. Pentru că doamna cea blondă spune că nu poate accepta situația în care în localitățile menționate, ea și toboșarul au obținut doar 10-20 de voturi, adică nici măcar familiile și vecinii consilierilor nu au aplicat ștampila în chenarul celor doi. Dar să o lăsăm pe fosta doamnă deputat să ne prezinte împrejurările care au generat previzibilul dezastru:

”Am ajuns într-o situație în care eu și cu domnul senator ne lipeam în anumite localități afișele în condițiile în care materialele au fost distribuite și nu am fost zgârciți la materiale. Majoritatea a făcut chiar o risipă a acestor materiale, ori le-au aruncat, ori nici măcar nu le-au scos din mașină. Am făcut și sacrificiul de a le duce și de a le lăsa lor cu promisiunea de a se ocupa de ele. Am asistat efectiv la o dorință a unora fie de a nu ajunge eu deputat sau domnul Rogojan senator, fie de a nu-i interesa, de a se considera că ei sunt consilieri în localitățile unde au fost aleși pe lista unui partid și din partea unei formațiuni politice despre care probabil ori nu îi interesează, ori nu doresc să facă politică”.

Tare de tot. Și textul și autoarea. Mai ales când vine vorba de sacrificiul făcut de comicul tandem.

Ei, și după ce îi vor pedepsi cum se cuvine pe cei care nu i-au votat și nu le-au pus moacele electorale pe gardurile satelor, cei doi pierzători nu se pregătesc de plecare din fruntea organizației, ci trag sforile pentru a prinde posturi în administrație că doar fac parte dintr-un partid care se află la guvernare. Ce mai contează că și datorită lor, ALDE era cât pe aici să nu intre în Parlament. Acum cer posturi cât mai mari că și nesimțirea din dotare e pe aceeași măsură.

Bătăușul de butoaie spunea că va ajunge sigur secretar de stat în Ministerul Culturii, că lui nu-i convine un post oarecare prin administrația locală deoarece are familia în Capitală. Corect. Pretențiile toboșarului sunt justificate. Mă mir că se mulțumește doar cu postul de secretar de stat, pentru că sigur ar face față și în cel de ministru.

Se spune că fosta vameșă se zbate din răsputeri să primească postul de prefect, pentru că a auzit ea că acolo unde președinte al Consiliului Județean este de la PSD, cei de la ALDE ar putea solicita funcția. Spre liniștea noastră, doamna Negruț a anunțat că va accepta postul de prefect dacă i se va propune. Ce bine a făcut! Eram atât de îngrijorați că o să refuze din cauza conștiinței care îi macină gingașa făptura pe dinăuntru, șoptindu-i că a pierdut rușinos, că nu este îndreptățită să primească nimic altceva decât picioare în fund.

Se vorbește că ALDE s-a înțeles cu PSD pentru patru posturi de prefect. Să nu vă mirați dacă adormiții de la PSD Maramureș se vor trezi cu Negruț prefect. Trecutul recent demonstrează că județul nostru a fost poligon de încercare pentru tot felul de curvăsării politice. Așa ne-am trezit în 2012 cu feciorul Zamfir Flore Ciceu președinte al CJ, singurul membru al Partidului Conservator ajuns în această postură la nivelul țării. Iar peste câteva luni, același partid a impus-o pe Cornelia Negruț candidat USL în Colegiul Sighet. Doar în Maramureș s-a putut ca PC să conducă CJ și să aibă un deputat.

De atunci nu s-a schimbat nimic. Aceeași nătăfleți au pierdut anul trecut un post de vicepreședinte al CJ și (cel puțin) un mandat de parlamentar. Așa că dacă Florin Tătaru, Anton Rohian sau cine mai visează la prefectură vor ajunge doar în biroul doi (subprefect), primul fiind ocupat de Negruț, să nu se mire, să se împace cu gândul că fac parte dintr-un partid care nu știe ce să facă atunci când câștigă puterea. Și dacă nu știe, cel mai la îndemână e să o cedeze învinșilor.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA