AcasăAlteleEconomicPENTRU AȘA CEVA SUNT BANI - Voucherele de vacanţă vor putea fi...

PENTRU AȘA CEVA SUNT BANI – Voucherele de vacanţă vor putea fi acordate de orice instituţie publică, începând de la 1 ianuarie 2018

DISTRIBUIȚI

Pentru acest lucru sunt bugetate 1,7 miliarde de lei, a declarat, joi seară, ministrul Turismului, Mircea Dobre, în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe din Parlament, relatează Agerpres.

“Voucherele de vacanţă sunt bugetate şi se vor acorda tuturor celor care sunt angajaţi în sistemul public. De la 1 ianuarie 2018 aceste vouchere vor putea fi acordate de orice instituţie publică şi sunt bugetate 1,7 miliarde de lei pentru acest lucru. Ordonanţa de Urgenţă 46/2017 prevedea că, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018 se va acorda o indemnizaţie sau o primă de vacanţă sub formă de vouchere în valoare de 1.450 de lei. Acestea se vor acorda sub formă tipărită sau în format electronic. Există şi varianta ca de la 1 decembrie 2018 să se schimbe metodologia de acordare”, a menţionat Dobre.

Recent, ministrul Turismului a declarat, la Poiana Braşov, că voucherele de vacanţă se vor acorda în primul trimestru al anului viitor, pentru acestea fiind aprobată suma de 842 de milioane de lei în bugetul pe 2018.

Conform ordonanţei de urgenţă publicate în Monitorul Oficial din 30 iunie, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,”acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte (…) când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz”.

De asemenea, actul normativ mai prevede că “în cazul instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, modalitatea de acordare a indemnizaţiilor de vacanţă se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaţilor din administraţia publică centrală şi locală pentru vouchere de vacanţă sau echivalent”.

 

Sursă info și continuarea pe Agerpres.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA