AcasăEvenimentPENSII NESIMŢITE - Un deputat din Maramureş va beneficia de o "pensie...

PENSII NESIMŢITE – Un deputat din Maramureş va beneficia de o „pensie specială” după ce acum câştigă 60.000 de lei pe lună

spot_img

DISTRIBUIȚI

234 de parlamentari au inițiat legea prin care își acordă pensii speciale, în funcție de numărul mandatelor, cu valori cuprinse între 1600 și 4400 de lei pe lună și care se adaugă la pensiile sistemului public. Proiectul a fost depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților la data de 15 aprilie 2015, pe 16 iunie fiind deja adoptat. Regim de urgență, așadar.

Din 1990 până în prezent, România a avut 3400 de parlamentari, ceea ce va costa bugetul cel puțin 1 milion de euro lunar, calculat la un singur mandat, când toți aceștia vor atinge vârsta pensionării. Lor li se vor adăuga treptat alți parlamentari. În Camera Deputaților sunt, în prezent, peste 200 de parlamentari ”cu repetiție”, din care peste 100 aflați la al doilea mandat, 27 la al treilea mandat și 12 deputați aflați la al șaselea sau al șaptelea mandat. În 2014, a fost abrogată legea care interzicea cumulul pensiei cu salariul, dată de guvernul Boc, asa încât, după intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale, vor fi parlamentari care vor avea venituri minime cuprinse între 7300 și 10.500 lei pe lună. ”Tovarășul” Anghel Stanciu (PSD), inițiatorul proiectului de lege, aflat la al șaselea mandat, va avea venituri de 245.000 lei lunar.

Ce prevede legea

Legea adoptată pe 15 iunie modifică statutul deputaților și senatorilor, ea fiind votată cu 303 voturi „pentru”, 124 „contra” și două abțineri, în plenul reunit al celor două Camere. Legea prevede acordarea unei indemnizații pentru limită de vârstă, care se da pentru maximum 3 mandate: 1500 de lei pentru un mandat, 2300 lei pentru două mandate și 4400 de lei pentru trei mandate. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară. Indemnizaţia va fi actualizată ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui parlamentar aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată. Pensiile speciale se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului şi se plăteşte de acestea.

Precizăm că Parlamentul își stabilește singur bugetul, deci în fiecare an, la bugetul necesar cheltuielilor curente ale Camerei Deputaților și Senatului, se vor adăuga sumele necesare plății indemnizațiilor pentru parlamentarii pensionari. De indemnizaţia specială beneficiază inclusiv deputaţii şi senatorii care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de parlamentar, în ciuda unor declarații publice ale unor parlamentari susținători ai proiectului, cum că legea nu acționează retroactiv și de ea vor beneficia doar actualii parlamentari. Singurii care nu vor primi pensii speciale sunt deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie înfăptuită în calitatea de parlamentar. Așadar, dacă un parlamentar este condamnat pentru fapte de corupție în calitatea de ministru, el va primi indemnizația.

Legea intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dar va trebui întâi promulgată de președintele României, care are posibilitatea să o retrimită Parlamentului spre analiză o singură dată. Klaus Iohannis s-a limitat să spună doar atât: ”voi face o analiză profundă”.

România a avut peste 3300 de parlamentari în 25 de ani

Din 1990 până în prezent, Parlamentul României a avut 3372 de mandate de deputat și senator, din care unele au fost deținute de mai multe ori de către aceleași persoane. Pentru fiecare astfel de mandat întreg, statul român va plăti minimul indemnizației, de 1200 de lei pe lună, începând cu 15 iulie a.c. pentru persoanele care le-au deținut și au atins deja vârsta de pensionare și, treptat, pentru persoanele care vor atinge în timp această vârstă. Dacă facem o medie, luând în calcul doar indemnizația minimă, fără să mai adăugăm cuantumurile ce revin parlamentarilor cu două sau trei mandate, ar rezulta o cheltuială de aproximativ un milion de euro pe lună doar pentru pensiile speciale. Chiar dacă această sumă estimativă nu este certă azi, ea va fi atinsă pe măsură ce toți parlamentarii din 1990 încoace vor atinge vârsta de pensionare.

Vom avea parlamentari cu venituri minime de 10.000 de lei lunar

Prin Legea nr.134/2014, s-a abrogat interdicția cumulării pensiei cu salariul, dată de guvernul Boc. Așadar, să luăm un caz ipotetic: un parlamentar de gen masculin, care are vârsta de 60 de ani și se află la al doilea, al treilea sau al patrulea mandat, va avea următoarele venituri lunare:

Indemnizația de parlamentar, de 4600 lei lunar
Pensia specială pentru un mandat anterior: 1200 lei lunar

Dacă e la al treilea mandat, pensie specială de 2300 lei

Dacă e la al patrule mandat, pensie specială de 4400 de lei

Pensia de la sistemul public: 1500 lei (punem o pensie medie, deși actualii parlamentari cu pensii publice în plată au pensii în jur de 3000 de lei)

Total: între 7300 și 10.500 lei pe lună,calculând o pensie medie de 1500 de lei de la bugetul de pensii

Numai în Camera Deputaților avem, doar în prezent, peste 200 de parlamentari ”cu repetiție”, din care peste 100 de deputați aflați la al doilea mandat, 27 de deputați aflați la al treilea mandat.

Cât câștigă eternii Parlamentului

12 deputați actuali se află la șaselea sau al șaptelea mandat: Antal Istvan (UDMR), Borbely Laszlo (UDMR), Slavomir Gvozdenovici (minorități) Kerekes Karoly (al șaptelea mandat în prezent, UDMR), Mircea Man (PNL), Marton Arpad (al șaptelea mandat în prezent, UDMR), Eugen Nicolicea (UNPR), Bogdan Niculescu-Duvăz (al șaptelea mandat în prezent, PSD), Ioan Oltean (PNL), Petre Roman (PNL), Seres Denes (UDMR), Anghel Stanciu (PSD).

Conform declarațiilor de avere, care conțin imobile, plasamente, investiții, conturi, bijuterii și alte obiecte de valoare, parlamentarii cu șase-șapte mandate care vor beneficia la pensie și de indemnizația maximă în cuantum de 4400 de lei, au următoarele venituri anuale:

Anghel Stanciu (n.1949): 105.000 lei salariu profesor Universitatea ”Gh. Asachi”, 26.000 de lei salariu Academia Oamenilor de Știință, 60.000 lei indemnizația de parlamentar, 10.000 de lei venituri din SC Construcții 1, acționar SC Geotop Construcții, SC Feg 1 SRL, soția asociat unic la SC Feg SRL, șase contracte pentru fundația pe care o conduce, finanțate din fonduri publice cu valori cuprinse între 25.000 de euro și 700.000 de euro. După intrarea în vigoare a legii și dacă cere pensia de parlamentar, ”tovarășul” Stanciu va avea un venit total cumulat de 245.000 lei.

Continuarea AICI

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA