AcasăberzmudePENITENCIAR - 500 de persoane inchise in Baia Mare vor putea vota

PENITENCIAR – 500 de persoane inchise in Baia Mare vor putea vota

spot_img

DISTRIBUIȚI

Persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Baia Mare îşi pot exercita dreptul de vot, la referendumul naţional din 29.07.2012, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare şi cu hotărârile Biroului Electoral Central.

În vederea exercitării acestui drept, persoanele private de libertate trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

–       să aibă vârsta peste 18 ani sau să fi împlinit această vârstă în ziua alegerilor;

–       să nu le fie interzis acest drept;

–       să fie cetăţeni români;

–       să deţină acte de identitate valabile;

–       să solicite, în scris, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să-şi exprime dreptul de vot.

Potrivit Hotărârii nr. 5 / 11 iulie 2012 emisă de Biroul Electoral Central, directorii penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa persoanelor private de libertate, cu suficient timp înaintea zilei referendumului, faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, numai în baza  actului de identitate.

Astfel, la nivelul Penitenciarului Baia Mare au fost identificate 500 persoane private de libertate care îndeplinesc condiţiile amintite anterior, iar pentru persoanele ale căror acte de identitate sunt expirate au fost luate măsuri în vederea preschimbării acestora, putând fi îndeplinită astfel una dintre cele mai importante condiţii ale participării la vot.

Persoanele custodiate vor putea vota, începând cu ora 07:30, în incinta Penitenciarului Baia Mare unde a fost amenajat un spaţiu corespunzător amplasării urnei speciale şi a cabinelor

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA