AcasămodelePEDEPSE GRELE – Doi criminali tineri au fost condamnați la peste 20...

PEDEPSE GRELE – Doi criminali tineri au fost condamnați la peste 20 de ani de închisoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cei doi tineri care au ucis în luna mai 2015 un bărbat de 38 de ani din Zalău, răzbunându-se, astfel, pentru faptul că victima a fost martor al acuzării într-un proces penal de furt ce-l viza pe unul dintre criminali, au fost condamnați la peste 20 de ani de închisoare.

Potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecătorul Cristina Ștef, instanța s-a pronunțat miercuri, 23 septembrie, dispunând condamnarea la 24 de ani de închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat) a inculpatului Emilian Caran L., respectiv la 22 de ani și nouă luni de închisoare (pentru omor calificat și lovire sau alte violențe) a inculpatului Isidor L.. Din această durată se va deduce perioada petrecută de cei doi criminali în arest, adică din 19 mai până la rămânerea definitivă a sentinței. Ei sunt încarcerați în prezent la Penitenciarul Oradea.

Reamintim că, potrivit datelor primite la acea vreme de la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cei doi tineri de 20, respectiv 22 de ani, au intrat în noaptea de 18 spre 19 mai în casa victimei de pe Valea Miții din Zalău, unde Isidor i-a aplicat cu un par din lemn bărbatului în vârstă de 38 de ani mai multe lovituri, iar Emilian i-a aplicat lovitura fatală, înjunghiindu-l în abdomen.

Totul ar fi pornit – susțin procurorii – după ce Emilian i-a furat victimei caii, motiv pentru care aceasta a făcut plângere la poliție. În momentul în care, deși hoțul i-a înapoiat caii și i-a dat și o sumă de bani, victima a refuzat să își retragă plângerea de la poliție, iar tânărul a ajuns să facă închisoare, acesta l-a amenințat pe bărbat că îl omoară. Amenințarea a fost reluată și cu câteva zile înainte de crimă și pusă în practică în noaptea cu pricina.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA