AcasăEvenimentPEDAGOG AGRESIV - Polițist lovit cu pumnul în gură în timpul serviciului...

PEDAGOG AGRESIV – Polițist lovit cu pumnul în gură în timpul serviciului la Gârdani (ACTUALIZARE)

DISTRIBUIȚI

Caz șocant la Gârdani. Un polițist din Ardusat, aflat în timpul serviciului pe drumul județean 108A pe raza localității Gârdani, a fost lovit de două ori cu pumnul în față de către un localnic. Individul lucra ca supraveghetor de noapte la internatul Liceului Emil Racoviță din Baia Mare, unde anul trecut ar fi fost cercetat pentru agresarea unui elev. Polițistul a fost lovit de două ori cu pumnul în față și a căzut pe carosabil.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 08 ianuarie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului CĂLĂUZ ANTONICĂ NELU, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. La aceeaşi dată, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 07 ianuarie 2016, în jurul orei 20.10, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 108 A, pe raza localităţii Gârdani, persoana vătămată R.D.M., lucrător de poliţie, a fost lovită cu pumnul de către inculpatul Călăuz Antonică Nelu, fiindu-i cauzate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale.

La data de 09 ianuarie 2016, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ACTUALIZARE

Astăzi la ora 12.30 magistrații au decis să schimbe arestul preventiv cu arest la domiciliu.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA