AcasăNews AlertPE SURSE - Nici colegii nu îl vor… Nominalizarea avocatului - alpinist...

PE SURSE – Nici colegii nu îl vor… Nominalizarea avocatului – alpinist Cristian Niculescu Ţâgârlaş la alegerile locale din vară a aprins spiritele în tabăra liberală

spot_img

DISTRIBUIȚI

Desemnarea lui Cristian Niculescu Ţâgârlaş în cursa electorală pentru Primăria Baia Mare nu a fost primită cu entuziasm de tabăra liberală. La ultima şedinţă de Birou Politic Judeţean care a avut loc joi, 28 ianuarie 2016, spiritele s-au aprins rău de tot şi s-a lăsat cu acuzaţii grave.

„În urmă cu mai bine de două luni a fost comandat un sondaj de opinie pentru a vedea cine va fi nominalizat în cursa electorală, dar nu s-a ţinut cont de rezultatele acestuia. Ţâgârlaş a fost impus de la judeţ şi mulţi dintre foştii democrat-liberali nu au fost de acrod cu nominalizarea lui”, au declarat surse liberale.

Potrivit procedurilor, candidatul desemnat în cursa pentru fotoliul de edil al municipiului reşedinţă de judeţ trebuie să preia automat şefia organizaţiei municipale PNL. Acest lucru ar fi trebuie să se întâmple încă de joi, 28 ianuarie, în cazul lui Țâgârlaș, dar nu s-a întâmplat.

Surse din cadrul PNL au precizat că motivul este că Țâgârlaș nu e bine văzut de aripa democrată a PNL. „Mircea Dolha şi Felician Cerneştean, cei doi copreşedinţi ai PNL Baia Mare au predat mandatele joi, dar mandatul nu a fost preluat de Ţâgârlaş pentru că unii dintre liberali nu au fost de acord cu acest lucru”, au adăugat sursele. Potrivit acestora, cel mai înverşunat contestatar a lui Ţâgârlaş ar fi fost Dan Hotico, dar acesta ar fi acţionat la îndemnul lui Felician Cerneştean care se vedea deja cap de listă pentru alegerile locale din luna iunie.

Contactat telefonic, Ţâgârlaş a declarat că nu a preluat mandatul din cauze „tehnice”. „Şedinţa s-a desfăşurat normal, s-a votat chiar în unanimitate susţinerea mea, dar mai sunt probleme de ordin financiar care trebuie reglate între cei doi co-preşedinţi, respectiv Mircea Man şi Ovidiu Nemeş. Este vorba despre cotizaţii şi ştampile”, a spus Ţâgârlaş.

Adevărul ar fi undeva la mijloc pentru că aceleaşi surse spun că foştii democrat-liberali au mizat mult pe acestea alegeri şi îşi vedeau deja candidaţii în fruntea listelor cu propuneri, astfel că nu pot vedea cu ochi buni şi nici nu pot susţine candidaţi liberali deşi, teoretic, sunt tot ai lor. Aceleaşi surse spun că nominalizarea lui Ţâgârlaş şi scandalul de joi ar fi pornit de la o contră personală între Cerneştean şi Man, cel dintâi văzându-se pentru a doua oară tăiat de pe lista de candidaturi, deşi şi-ar fi făcut „datoria” faţă de partid. „Man i-a promis lui Cerneştean că îl pune candidat pentru că în 2012 l-a făcut să cedeze, dar l-a omis din nou. Man a negociat poziţia lui pentru Consiliul Judeţean aşa că nu l-a mai interesat de Cerneştean și acesta s-a răzbunat”, au punctat sursele.

credit foto: Facebook

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA