AcasăActualitateSocialPE PODIUM – Polițiștii maramureșeni s-au întors acasă cu bronz și argint...

PE PODIUM – Polițiștii maramureșeni s-au întors acasă cu bronz și argint de la Campionatul de Judo al MAI de la Vâlcea

spot_img

DISTRIBUIȚI

PE PODIUM  Campionat inedit în perioada 14-17 noiembrie, în localitatea Călimăneşti – judeţul Vâlcea. Polițiștii maramureșeni au participat la etapa finală a Campionatul de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. La această competiţie au participat peste 100 de cadre active din toate armele – femei şi bărbaţi. Dintre aceștia, aproape jumătate au fost poliţişti.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a fost reprezentat cu succes de doi agenţi de poliţie.

Agent de poliţie Augustin Laura de la Poliţia oraşului Ulmeni a obţinut medalia de argint la categoria +60 kg şi agent de poliţie Opre Cristian de la Poliţia municipiului Baia Mare – Biroul de Ordine Publică a obţinut bronzul la categoria – 100 kg.

Conducerea inspectoratului încurajează şi susţine toţi poliţiştii care participă la astfel de competiţii, apreciind că acest lucru le permite consolidarea şi perfecţionarea elementelor de autoapărare, necesare îndeplinirii misiunilor de serviciu.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA