AcasăEvenimentSportPE PODIUM - Poliţişti la serviciu, înotători de performanţă în timpul liber

PE PODIUM – Poliţişti la serviciu, înotători de performanţă în timpul liber

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii maramureşeni obţin performanţe atât în activităţile profesionale cât şi în cele pe care le desfăşoară în timpul liber. Mulţi dintre ei sunt angrenaţi în activităţi sportive, iar abilităţile pe care le au în acest domeniu i-au aşezat de nenumărate ori pe primele trepte ale podiumului.

Subcomisar de poliţie Buciuman Vasile din cadrul Biroului Poliţie Transporturi Maramureş, subinspector Băltan Adrian din cadrul Poliţiei Oraşului Baia Sprie, agent şef adjunct de poliţie Munteanu Marius de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare şi agent principal de poliţie Ţura Cristian din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi-au însuşit toate abilităţile necesare unor înotători de performanţă.

Cei patru poliţişti sunt legitimaţi la Asociaţia Clubului Sportiv Gold Stars Baia Mare. În perioada 2012–2016, ei s-au clasat pe primele locuri la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne la Piteşti şi Brăila. Tot în fruntea clasamentelor s-au poziţionat şi la Campionatele Naţionale de Înot Masters organizate la Bucureşti, Timişoara, Cluj, Oradea sau la cele de peste hotare din Hajduszoboszlo şi Szentes. Subinspectorul de poliţie Băltan Adrian a reuşit performanţa de a obţine cinci medalii de aur la probe individuale la Cupa Regională DKMT Timişoara 2014.

Cele mai recente premii au fost câştigate săptămâna trecută la Campionatelor Naţionale de Înot Masters găzduite la Reşiţa, unde agentul şef adjunct de poliţie Marius Munteanu a reuşit să obţină 4 locuri II – 50 m fluture, 50 m bras, 50 metri spate şi 100 metri bras.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA