PE PODIUM Recent, în sala Polivalentă din București s-au desfăşurat concursurile de Dance Fest – WDSF International Open şi Campionatul Mondial Junior II Latino.
Competiţiile au fost organizate de Clubul de Dans Sportiv Alessia Dance, în colaborare cu autoritățile locale. Evenimentele s-au aflat sub egida Federației Române de Dans Sportiv și a Federației Mondiale de Dans Sportiv .
Alex și Maya Rusu, reprezentanți ai clubului de dans Rus-Team Baia Mare, au reușit să își îmbogățească palmaresul cu încă două medalii de aur.
Alex și Maya provin dintr-o familie de dansatori, în care dragostea față de dans este transmisă din generație în generație.
Crescând, practic, în sala de dans, atracția către lumea dansului competițional a fost una iminentă.
Cei doi, prin muncă necontenită, au ajuns într-un timp foarte scurt pe cele mai înalte trepte ale podiumului competițiilor naționale. Și nu s-au oprit.
Deși la începutul drumului, Alex și Maya Rusu, având deja un palmares bogat, prin perseverență, vor duce dansul românesc departe.