AcasăsiugariuPAȘTI 2017 - Mesajul Prea Sfințitului Eugen Schönberger de Satu Mare

PAȘTI 2017 – Mesajul Prea Sfințitului Eugen Schönberger de Satu Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Dragi Frați și Surori în Cristos aflați în sărbătoare!

La sfânta liturghie de sfârșit de an școlar al absolvenților de liceu se aude de multe ori din gura acestora și a educatorilor că acum vor păși în viața scrisă cu litere mari.

Expresia „viață cu majuscule” a devenit cu adevărat o realitate la primul Paște și ce bine ar fi dacă fiecare școală ne-ar orienta spre această viață cu majuscule. Căci poate fi numită viață cu majuscule, cea care se sfârșește cu moarte? În lumea aceasta, în afară de Isus Cristos, nimeni nu a îndrăznit să susțină despre sine că „…eu sunt Viața!” E adevărat că, atunci când a făcut această afirmație, nici măcar apostolii nu au înțeles, nu au luat-o în serios, și-au adus aminte de ea doar după Învierea Sa și, în lumina Paștelui, au privit cu uimire la adevărul spuselor Sale. Învierea lui Isus poate fi numită singura „viață cu majuscule”, în urma căreia nu mai există moarte.

Mormântul gol al lui Isus i-a surprins pe femei și pe apostoli. Ei au mai văzut înviere. Au fost de față la învierea lui Lazăr, la învierea fiicei lui Iair și a tânărului din Nain, dar nu era nicio urmă de îndoială că aceștia vor muri din nou. Dacă Isus înviase asemenea lor, exista temerea că va veni Pilat cu soldații săi și-L vor omorî cu și mai mare cruzime și poate nu vor scăpa nici adepții săi. Cum să aprecieze situația? Mormântul este gol. Giulgiul în care au înfășurat trupul lui Cristos este intact. Lazăr a fost dezlegat din giulgiu ca să poată să meargă. Aici, Isus, pur și simplu, a dispărut din giulgiu…Apostolii nu puteau să inventeze învierea!…Până și discipolii de la Emaus le spun străinilor care li s-au alăturat că ” unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineață și nu i-au găsit trupul.” Isus trebuie să le explice din toți profeții cele referitoare la El, ca ei să înțeleagă că Mesia trebuia să învie din morți. Această înviere nu aveau de unde să o cunoască apostolii căci, potrivit credinței lor, Mesia nu putea să moară. Cu toate acestea, Isus a murit. Dar din întâlnirile, discuțiile cu cel Înviat au înțeles că El este Mesia, care a biruit moartea, care nu mai poate muri și care domnește până și asupra morții.

Ce bine le-a fost apostolilor, până și primilor creștini – ar putea mulți să spună. Ei au putut să-L vadă, să-L asculte pe Isus, au mâncat și au băut cu El. Dar noi?… Nici noi, fraților și surorilor, nu suntem mai dezavantajați decât ei. Fericitul Henry Newman spune: „apostolii L-au văzut pe Isus, dar nu L-au cunoscut; noi îl cunoaștem, doar nu-L vedem.” Aceasta este realitatea sfintei liturghii, acesta este Preasfântul Sacrament al Altarului și sfânta împărtășanie. Aici este prezent Cristos așa cum Îl știm noi, deși pentru ochii noștri într-un mod invizibil, dar adevărat. Îi aduce laolaltă pe cei care cred în El și face din ei o comunitate, o comuniune în Cristos. Dar pentru aceasta trebuie să participăm la fiecare liturghie duminicală, să ne cuminecăm des, cu alte cuvinte – să ne întâlnim cu cel Înviat.

Adevărata viață cu majuscule este viața celui Înviat. Este o viață tainică în Dumnezeu cu Cristos, care poate începe încă de pe-acum, în această lume, în cei care Îl primesc, Îl cheamă în viața lor.

Cu aceste gânduri vă urez tuturor sărbători pascale pline de haruri.

Satu Mare, în Sărbătoarea Învierii Domnului 2017
† Episcopul Eugen

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA