PARTIDUL AUTOSTRĂZII Înainte să fie reținut pentru fapte de corupție, politicianul trebuie dus pe DN1, între Azuga și Comarnic, și lăsat acolo, la volan, 24 de ore, ca în arestul Poliției.

N-are cum să fugă, mașinile abia se tîrăsc. Poate fi săltat a doua zi, în dreptul localității Sinaia, după o noapte petrecută în coloană, și dus în fața judecătorilor. E genul de pedeapsă preventivă pe care o aplici cîinelui cînd se pișă în sufragerie și-l bagi cu botul în covorul ud.

În materie de drumuri, România se luptă cu un handicap sever. Boala noastră rutieră produce mai multă înapoiere decît vechea învecinare cu tătarii și cu Imperiul Otoman. Întreaga țară e blocată. Comerțul, turismul, agricultura, transporturile, investițiile, industria sînt împiedicate să se miște. Furia și deznădejdea merg bară la bară. Economia horcăie ca o mîță sufocată de un ghemotoc de păr.

De aproape trei decenii luăm distanță în urma țărilor estice fiindcă nu avem axele comerțului puse pe autostrăzi. Nu trecem Carpații decît în convoaie de măgăruși, nu unim portul Constanța cu piața de mărfuri occidentală decît pe o potecă plină de primejdii, iar pe investitori îi ademenim departe de șosele și-i primim cu o ploaie de săgeți. E mai rău decît pe vremea voievozilor descălecători, fiindcă atunci nu existau nici conștiință civică, nici frustrare publică și nici drumuri care să le genereze.

Sigur, primii vinovați sînt politicienii care fură, politicienii care sînt proști, care nu știu, nu pot și nu vor, politicienii care n-au instinct național și viziune, politicienii lipsiți de onoare, de cuvînt și de educație, care n-au cultură economică, n-au putere intelectuală și n-au, în general, nimic de-a face cu binele public.

Vin, apoi, cei care fac această contraselecție, alegătorii. Dar ei plutesc în vechea supă electorală, lipsiți de informație și de curiozitate, ca niște legume fascinate de export.

Securitatea, maladia subcutanată a întregii societăți, vine abia pe locul al treilea, fiindcă e o consecință a tristului dezinteres general. Securitatea și avatarurile ei monopoliste din economie deturnează banii, e drept, în complicitate cu puterea politică, dar și pe fondul lașității publice.

În fine, există și o cauză din sfera incorectitudinii politice. Aduce mai degrabă a superstiție, a xenofobie inspirată de luptele de la Tapae, dar stă pe observații practice: Occidentul ne preferă mai degrabă înapoiați decît în plin avînt economic. A patra frînă la căruță ar veni, deci, de la Bruxelles. Autostrăzile, care semnifică saltul economic rapid, explozia investițiilor străine, creșterea nivelului de trai, ar fi lăsate de partenerii noștri vestici pentru mai încolo. Fiindcă, între timp, țări ca România pot absorbi produse de mîna a doua și a treia, care nu mai au standardul de consum din Europa primei viteze, dar care, în patria mersului încet și șchiopătat, merg de minune cu bere, cu mici și cu muștar. Ultimul refugiu al legumelor îmbunătățite chimic, al conservelor și băuturilor cu E-uri, al cărnii injectate cu hormoni, al carcaselor congelate pe vremea Războiului Rece, al electrocasnicelor cu azbest, al automobilelor cu schimbător manual și emisii neconforme, în fine, ultimul adăpost al producției occidentale substandardizate ar fi țările întîrziate din Est, membre UE, deci lipsite de protecție vamală. România reprezintă combinația perfectă între subdezvoltare și proporțiile pieței de absorbție. Industriile neamortizate de la vest de Main pot încă pompa aici produse fabricate pentru RDG, ca să nu mai punem la socoteală creația manufacturilor din Shanghai, unde mica rasă galbenă își iscălește copilăria pe brand-urile din München, Milano și Paris.

După cum se arată, România va avea autostrăzi cînd toți miniștrii de la Transporturi vor fi morți. Așa cum Moise i-a purtat pe evrei prin deșert 40 de ani, ca să moară toți cei născuți în sclavie, tot așa va trebui să așteptăm, probabil, pînă vor muri toți cei născuți în prostie.

Dacă în atîția ani n-a înțeles nici un politician că autostrăzile sînt vitale, că reprezintă aproape singurul proiect care poate debloca economia, că fără ele vom trăi mereu la periferia vieții civilizate și că trebuie făcute rapid, în dauna altor activități electorale, poate înțelege altcineva. Un Partid al Autostrăzii, pus pe roate de ingineri civili și dedicat construcției imediate, ar răsturna socotelile la viitoarele alegeri. Doar o forță monomaniacală, competentă și obsedată de viteză poate repara drumul greșit pe care tot mergem.

Doru Bușcu