AcasăActualitatePoliticPARLAMENT - Vot final pentru bugetul de stat pe 2016

PARLAMENT – Vot final pentru bugetul de stat pe 2016

spot_img

DISTRIBUIȚI

Plenul reunit al Parlamentului urmează să dea, miercuri, votul final pe proiectul legii bugetului de stat și pe proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016.

Marți după-amiază, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, pe articole și cu anexele aferente, proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor, numărul amendamentelor admise fiind de 22, iar cele respinse — 309.

„Proiectul legii bugetului de stat s-a adoptat pe articole cu tot cu anexe, practic în forma în care a fost prezentat plenului reunit de către comisiile de specialitate și, de asemenea, proiectul legii bugetului asigurărilor de stat, cu anexe. Raportul comisiilor a propus adoptarea în plen a 22 de amendamente și respingerea a 309. (…) Prin votul plenului reunit 22 de amendamente au fost adoptate și 309 respinse. Am plecat în dezbateri la comisiile de specialitate cu 273 de amendamente, numărul a crescut la 331 per total datorită unei prevederi regulamentare care permite fiecărui membru al comisiei unde se dezbate un proiect de lege să poată adăuga amendamente, să ceară dezbaterea pe amendamente formulate în cursul dezbaterilor”, a declarat președintele Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților, Viorel Ștefan.

Parlamentul a finalizat marți dezbaterile pe bugetul pe 2016, prin adoptarea celor 12 anexe (anexa 3 cu 55 de subdiviziuni). Acestea au totalizat 299 de amendamente, cele mai multe înregistrându-se la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (79) și la Ministerul Transporturilor (83), potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA