Sunt mulți cei care confundă corbul cu cioara. Cioara și corbul sunt păsări de culoare neagră, dar există și varietatea, mai rară, e drept, de cioară albă. Cele două păsări se deosebesc datorită dimensiunilor, vizual diferenţa fiind impresionantă, cei care văd prima oară corbul de aproape fiind surprinși de mărimea acestuia.
O altă diferenţiere are la bază ciocul, alb, ascuţit și fără păr la cioară, negru, curbat și gros, acoperit cu păr la corb. Nici glasul nu li se aseamănă, croncănitul corbului este mai sonor, puternic, în vreme ce al ciorii este sec, hârâit, fără rezonanţă. Apoi, corbul atunci când zboară planează lung, dă rar din aripi, în vreme ce cioara zboară repede pe distanţe mai mari.
Despre corb au scris mari fabuliști ai literaturii universale, de obicei fiind prins în postura de păcălit de cumătra vulpe, care reușește să-l convingă să lase din cioc bucata de cașcaval. Fără îndoială, însă, cel mai mare l-a făcut pe corb inegalabilul scriitor american Edgar Allan Poe, care i-a pus în plisc nemuritoarea vorbă Nevermore din celebrul poem Corbul.
Despre cioară cel mai bine a scris la noi George Topârceanu, cunoscuta sa poezie încheindu-se astfel: „Piază-rea, ca un blestem/ Azvârlit așa-ntr-o doară/ Creatorului suprem,/ Și banală… ca o cioară!”.
Despre o astfel de piază-rea ca un blestem vrem să scriem și noi. Cioara a străbătut o distanţă apreciabilă de la cuibul matern, a poposit pe meleagurile noastre în urmă cu aproximativ un sfert de secol, dar, cu toate eforturile făcute, n-a reușit aclimatizarea. Să menţionăm că n-a venit de bună voie, a fost adusă sub escortă, cu cătușe și lanţuri, deoarece s-a dovedit în instanţă că este un prădător înrăit, cum rar s-a mai văzut.
A fost depusă într-o colivie din incinta Penitenciarului Baia Mare, unde, povestesc gardienii care i-au asigurat paza, a avut parte de tratamentul specific administrat tâlharilor și violatorilor de minore. Se spune că cioara noastră i-a făcut pe mulţi vieţași fericiţi, mai ales că era foarte cruduţă, abia ieșită din adolescenţă. Cura aplicată și-a făcut efectul, astăzi cioara afișând sechele vizibile, atunci când se află în dificultate financiară, adică aproape permanent.
Ieșită din colivie mult mai devreme decât ar fi trebuit (binefacerile revoluţiei!), cioara a refuzat să zboare pe plaiurile natale, temându-se că rudele victimelor sale ar putea să-i smulgă penele și ciocul. Ca orice pușcăriaș care se gândește la viitor, cioroiul a învăţat temeinic Codul Penal, singura sa lectură în timpul captivităţii. Refuzând sudul de origine, și-a făcut cuib aici și, profitând de tulbureala acelor vremuri, a ajuns un personaj cunoscut prin toate mediile.
Între timp și-a schimbat nu numai penele, ci și numele și prenumele. Îmbrăcată permanent cu ţoale de culoare neagră, cu păr abundent crescut pe cioc (o anomalie), cioara a devenit un fel de justiţiar de-al locului, care împărţea dreptatea după criterii numai de ea știute. Sunt sute de cazuri în care oamenii de afaceri, din administraţie, politicieni sau simpli cetăţeni au căzut pradă în capcanele întinse cu abilitate de cioara noastră.
Cu ciocul flămând și hrăpăreţ a ciugulit din mâna naivilor, după care, așa cum procedează orice cioară, s-a spurcat pe ei atunci când i-au tăiat raţia. Pe unii i-a agasat și provocat până ce n-au mai rezistat și au comis gafe de care spurcăciunea a profitat, după ce a câștigat procesele intentate de el în instanţă. Sunt numeroase cazurile în care cioara a menţinut presiunea asupra victimelor sale, chiar dacă unele au preferat să plătească numai să scape. Și n-au scăpat, dimpotrivă, s-au afundat și mai mult în cloaca cioroiului. Astăzi, lumea s-a prins, rareori mai cade câte un guţan în plasă.
Lipsa mijloacelor de trai l-a readus la condiţia iniţială de fiară. Cioara hăituită începe să emane mirosul fricii. Din această cauză face gesturi disperate, se leagă de toată lumea, în speranţa că va ceda careva. Mulţi o ameninţă, îi promit corecţii pe măsura faptelor sale. Le spun că nu procedează bine, cioara asta așteaptă, să-i poată da în judecată. Consultaţi-vă oameni buni cu cei care au fost obligaţi să-i plătească daune, cu toate că el i-a șantajat în formă continuată.
Nu vă puneţi mintea cu el, lăsaţi-l în pace, nu-l mai hrăniţi, tăiaţi-i raţia de băutură și banii de ţigări. Amintiţi-vă că prin metoda asta au reușit și preoţii să scape de cioara pe care se depusese un jeg moral de câteva degete, dar continua să dea lecţii tuturor. Numai așa, în curând, ca orice cioară, va zbura spre alte zări de fraieri pline.
În una dintre fabulele sale, Esop ne spune că o cioară prinsă într-o capcană s-a rugat de zeul Apollo să o elibereze, promiţându-i ofrandă niște tămâie arsă în templu. După ce zeul a salvat-o, și-a uitat promisiunea. La puţină vreme, cioara a căzut din nou într-o capcană și, evitându-l pe Apollo, i-a jurat lui Mercur că îi va aduce tămâie dacă o va izbăvi. Zeul Mercur i-a spus: “Tu, cea mai josnică dintre păsări! Cum pot să îţi mai dau crezare după ce ai minţit și ai greșit în fața fostului tău binefăcător?”.
Morala: Ia aminte la trecut înainte de a te încrede în prezent, mai ales când ai de-a face cu ciori.
Grigore Ciascai
