spot_img
AcasăberzmudeOVIDIU NEMEŞ: „Sunt organizaţii pe care le vom analiza în perioada imediat...

OVIDIU NEMEŞ: „Sunt organizaţii pe care le vom analiza în perioada imediat următoare”

DISTRIBUIȚI

Liberalii şi democrat liberalii maramureşeni s-au reunit joi, la Târgu Lăpuş, în prima şedinţă de lucru de după alegeri. Aceştia au analizat rezultatele obţinute în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi au anunţat că vor lua măsuri acolo unde rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor.

Conducerea PNL a mulţumit membrilor celor două partide pentru implicare şi a apreciat că, în ciuda racolărilor de primari şi a promisiunilor de natură financiară, aleşii locali care au trădat tot nu au putut să ia şi votanţii cu ei.

„Maramureşenii au dovedit că sunt oameni liberi, şi-au ales singuri preşedintele. Klaus Iohannis e un preşedinte în care îmi pun speranţa. După ultima şedinţă prezidată de Klaus Iohannis în calitate de preşedinte PNL, am convingerea că ceea ce şi-a propus pentru următorii 5-10 ani va realiza alături de noi” a declarat co- preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş.

„Rezultatele arată că românii au vrut un preşedinte al lor. Sunt convins că Klaus Iohannis va fi un preşedinte deasupra partidelor, că aşa cum a promis va fi un preşedinte arbitru, care va modera în societate conflictele care apar şi sunt convins că va fi un apărător al statului de drept şi ceea ce a promis în campania electorală se va face”, a declarat co-preşedintele Mircea Man.

Poienile de sub Munte, Suciu de Sus, Asuaju de Sus, Botiza, Bicaz, Boiu Mare, Ulmeni şi Şomcuta Mare sunt organizaţiile în care se vor lua primele măsuri.

„Sunt organizaţii pe care le vom analiza în perioada imediat următoare şi acolo unde lucrurile pot fi construite pentru 2016 vom face demersuri pentru a ne maximiza şansele noastre, Avem o mare ambiţie. În 2016, în localităţile unde primarii noştri au dezertat şi au plecat la alt partid, avem ca şi target câştigarea alegerilor de către Partidul Naţional Liberal”, mai declară Ovidiu Nemeş.

Biroul de presă PNL Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA