AcasăActualitateORDINE ȘI SIGURANȚĂ – Jandarmii maramureșeni, prezenți la Zilele Orașului Seini

ORDINE ȘI SIGURANȚĂ – Jandarmii maramureșeni, prezenți la Zilele Orașului Seini

spot_img

DISTRIBUIȚI

ORDINE ȘI SIGURANȚĂ  În perioada 15 – 16 iulie a.c., jandarmii maramureşeni vor executa misiunea de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării evenimentului „Zilele Oraşului Seini”.

În zilele de sâmbătă şi duminică, Primăria Oraşului Seini organizează evenimentul cultural „Zilele Oraşului Seini”, manifestare în spaţiul public, la care se preconizează participarea unui număr însemnat de persoane, atât din localitate şi cât şi din alte localităţi precum şi numeroşi turişti din ţară sau din străinătate, care se află  în vizită în această perioadă în judeţul nostru.

Pentru ca această manifestare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, vor urmări cu precădere soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite. Jandarmi vor acţiona pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale şi vor menţine o legătură permanentă cu reprezentanţii organizatorilor evenimentului pentru soluţionarea operativă a oricărui incident de natură să tulbure buna desfăşurare a manifestărilor.  Jandarmeria recomandă participanţilor următoarele:

  • să nu intre în zona de desfăşurare a manifestărilor publice având asupra lor obiecte contondente, pumnale, cuţite  sau alte asemenea materiale sau obiecte interzise care pot pune în pericol  viaţa şi integritatea corporală a participanţilor,
  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori,
  • totodată persoanele care vin însoţite de copii, să nu-i scape din câmpul vizual, deoarece aceştia se pot pierde cu uşurinţă prin mulţime.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

 

Informații furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA