AcasăslolvaciaROMÂNII DE DEPARTE - Într-un oraș american cu 500 de biserici, comunitatea...

ROMÂNII DE DEPARTE – Într-un oraș american cu 500 de biserici, comunitatea românească este în creștere

spot_img

DISTRIBUIȚI

HICKORY este situat într-o zonă pitorească “Mountain View” din statul Carolina de Nord, aşezat pe o suprafaţă de 72,7 km ” de dealuri atrăgătoare, cu păduri de foioase şi pin, cu întinse păşuni brăzdate de terenuri agricole – aşezământ împodobit cu oaza de apă “Lake Hickory”, creat în 1927 de oamenii destoinici ai comunităţii prospere prin ridicarea unui baraj peste râul Catawba şi însumează 169 de km de linie de coastă, fiind o excelentă sursă de apă potabilă şi de turism. 

Hickory-N.C. face parte din Catawba County şi are o populaţie estimată la 40.010 de locuitori.

Istoria oraşului consemnează că în anul 1850, sub un uriaş copac hickory, Henry Robinson a construit o tavernă din buşteni. Astfel, The city of “Hickory Tavern” a luat fiinţă în 1863, dar ulterior , în 1873, şi-a schimbat numele în “Hickory“.

În 1859, primul tren a operat în oraşul Hickory, iar în 1868, dr. Jeremiah Ingold, pastor de origine germană al bisericii “The German Reformed Grace Charge”, a înfiinţat prima şcoală, Free Academy.

BisericaHickoryÎn 1888, Hickory a fost printre primele oraşe care a beneficiat de instalaţie electrică de iluminat, iar din 1904 de un sistem de canalizare complet.

În 1891, “Lenoir-Rhyne University” a fost fondată de către patru pastori luterani, cu 12 studenţi în debutul vieţii universitare.

În 1911 s-a construit “Hickory White”, cunoscut anterior ca “Hickory Manufacturing Company” – unul dintre cei mai vechi producători de mobilă din Statele Unite –, iar în timpul celui de-al doilea război mondial aici s-a fabricat cutii de muniţie pentru armata SUA, în loc de mobilier.În primii ani ai sec.XXI, s-a estimat că 60% din mobilierul naţiunii americane se produce într-o zonă cu raza de 200 de mile de Hickory, iar 40% din cablu de fibră optică, din lume, se produce în zona Hickory.

GrupInchinareHickoryPrestigiosul premiu “All-America City”– care este dat anual doar pentru zece oraşe din Statele Unite ale Americii şi reprezintă capacitatea unei comunităţi de a lucra împreună şi a rezolva problemele critice locale –, a fost atribuit oraşului Hickory-NC de trei ori, în 1967, în 1987 şi în 2007. Iar cititorii “Digest” au numit Metro Zona Hickory cel mai bun al zecelea loc din Statele Unite de a trăi şi a intemeia o familie. Hickory-NC, este principalul oraş din “MSA Hickory- Lenoir- Morganton”, iar “Forbes Magazine” a numit Zona Metropolitana “Hickory, Lenoir, Morganton” ca cea mai buna a treia Zonă Metropolitană din Statele Unite ale Americii.

Deloc întâmplător, oraşul HICKORY este situat în “Centura Bibliei” (“The Bible Belt”) şi beneficiază de peste 500 de biserici de diferite culte şi denominaţiuni creştine – lăcaşe de cult ridicate ca un răspuns normal şi firesc la setea spirituală a omului de-a căuta cu stăruinţă răspunsuri pentru umplerea golului din inimă, cu o stare duhovnicească care să-i aducă pacea în suflet şi astfel să se pregătească cât mai bine nu doar pentru viaţa aceasta, trecătoare, cât mai ales pentru (moarte) viaţa veşnică.

În urmă cu peste 30 de ani, comunitatea românească a început să se răspândească aici atraşi fiind de frumuseţea locurilor şi de stabilitatea locurile de muncă, foarte bune, apreciind oraşul Hickory ca un loc potrivit de a-şi întemeia o familie. Majoritatea lor au sosit aici de tineri, înainte de 89′. Şi astăzi, tot tinerii sunt ponderea comunităţii române, iar mulţi dintre ei, oameni harnici şi destoinici, au ajuns să aibă joburi importante şi stabile, dintre care nu puţini sunt întreprinzători şi deţin firme private.

CorulHickoryBISERICA BAPTISTĂ ROMÂNĂ DIN HICKORY, N.C. O necesitate vitală

Comunitatea românească cresând mereu, nucleul de fraţi baptişti s-au lăsat cercetaţi şi îndrumaţi de Duhul lui Dumnezeu. Astfel, într-o zi de iunie 1988 de Father’s Day, Dumnezeu i-a îndrumat şi ajutat să oficieze la Hickory primul lor serviciu de închinare în limba română, adunare care s-a ţinut în biserica americană “Mountain View Baptist Church” (pastor Marion Powell).

Dar abia în 1998 fraţii români au cumpărat 5 acri de pământ în zona oraşului numită „Mountain View” şi curând s-au apucat de construirea unei Case de rugăciune. Dintre fraţii care au simţit povara acestei măreţe lucrări dedicate deopotrivă Domnului şi românilor îi amintim acum pe Nelu Costea, John Mich şi Nuţu Andraş, frati cu o inima plină de dragoste pentru slujirea Domnului şi celor aflaţi în nevoi.

La data de 6 Iunie 1999, Biserica baptistă română din Hickory, N.C. (http://romanianbaptist.com) se strânge la închinare în noua construcţie confortabila din Mountain View – o bună oportunitate de a se închina şi a dedica Casa de Rugăciune în mâna mântuitoare a Domnului Isus Cristos (pastor Livius Percy).

Din 7 Ianuarie 2007 pastorul Nelu URS conduce închinarea comunităţii creştine baptiste din Hickory. Şi suntem foarte mulţumitori Domnului pentru lucrarea sa plină de devotament şi de credinţă în slujirea Mânuitorului Isus şi a bisericii Sale, de păstorire a comunităţii creştine cu lepădare de sine.

Aici – multi români, moldoveni, ucranieni, rusi, americani … au găsit alinare si mângâiere, ajutor si mântuire. Copiii românilor crescuţi în America au primit binecuvântarea şi botezul în limba noastră dulce românească, acceptând pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor al vieţii lor.

Oameni de pretutindeni, care nu au ştiut ce înseamă nevoia de pocăinţă sau nici nu au auzit măcar de Dumnezeu, aici au ajuns să ia decizia de a-L urma pe Domnul Isus în apa botezului – Glorie Domnului Dumnezeu!

George Danciu – Hickory, Carolina de Nord

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA