AcasăOPINIIOPINII - Despre viitor si scop

OPINII – Despre viitor si scop

spot_img

DISTRIBUIȚI

Câţi oameni, oare, şi-au pus problema că viitorul nostru al fecăruia depinde şi este strâns legat de scopul pe care îl alegem în viaţă? Când întrebi oamenii ce cred despre viitor sau ce vor face, ce planuri de viitor au, îţi dai seama cât suntem de diferiţi şi câte moduri particulare de a privi lucrurile avem. Unii sunt optimişti, cred că prin credinţă şi perseverenţă îşi vor atinge anumite scopuri legate de carieră ori de situaţia materială, ori de a întemeia o familie. Alţii au fost foarte apatici, neîncrezători, descurajaţi de tot ce văd în jurul lor şi mi-au spus că „nu ne putem aştepta la ceva bun”. Desigur că, răspunsurile au fost variate, interlocutorii mei, fiind de diferite vârste, educaţii şi ocupaţii. Viaţa ne încearcă pe toţi şi suntem puşi, uneori, în situaţii grele şi abia atunci vedem cât de hotărâţi suntem în ceea ce ne-am propus să fim şi să facem totodată. În funcţie de interesul pe care îl avem acţionăm ca atare.

Am văzut undeva un citat luat din limba greacă şi mi-a plăcut foarte mult, de aceea, vi-l împărtăşesc: „Viitorul nostru nu depinde de sărăcie sau bogăţie, de influenţe externe, de împrejurări sau forţa curentului, ci de scopul nostru în viaţă”. Dar la ce anume se referă cuvântul „scop”? La dorinţele noastre pe termen lung sau scurt? Dicţionarul explicativ dă următoarele semnificaţii: cauză, menire, obiectiv, rost, sens, ţel, ţintă, noimă (motivaţie), destinaţie. Eu mi-am propus să vorbim despre scopul care are conotaţia de destinaţie, loc unde fiecare se îndreaptă prin acţiunile şi alegerile sale luate prin firea pământească sau prin firea regenerată adică prin firea dumnezeiască pe care o are, acceptând viaţa cu Dumnezeu sau fără El.  Ştim că de-alungul vieţii pământeşti, fiecare şi-a făcut planuri precum: absolvirea unei şcoli superioare, căsătoria, cariera de invidiat, situaţie materială care să permită chiar şi luxul. Şi nu e neapărat un lucru rău, dar acestea au aici pe pământ un sfârşit, fiind pe termen limitat. Nimic din aceste lucruri nu luăm cu noi în veşnicii. Desigur că în toate aceste hotărâri oamenii caută fericirea… şi cât de puţin o pot gusta în aceste scopuri deşarte, fără implicarea voii lui Dumnezeu. Tentaţia de a ieşi de sub conducerea lui Dumnezeu şi a-şi hotărâ singur destinul există şi s-a transformat într-un fenomen care s-a accentuat de-alungul vremii. „De aceea sunt şi atât de puţini oameni fericiţi! Atâţia câţi merită!”, spunea Alexandru Vlahuţă  când vorbeşte despre răbdarea umană sau îndelunga răbdare de a clădi fericirea care ţine de inima omului, de natura ori firea pe care o are, nu cea moştenită de la părinţi, ci aceea care a intrat într-o legătură cu divinitatea şi s-a contopit cu totul cu ea. În general, oamenii se străduiesc să obţină confortul fizic şi material care, cred ei, le va aduce fericire, neglijând total împlinirea spirituală care de fapt este adevărata împlinire. Vorbeam în materialele anterioare despre comuniunea dintre oameni şi vedeţi cât de importantă este natura sau firea omenească. Pot două persoane cu naturi diferite să intre într-o relaţie strânsă şi trainică? NU! Niciodată! Întotdeauna cel care are firea pământească şi o religie formală va încerca în mod constant să îl prigonească şi să-l distrugă pe cel cu natura îndumnezeită. Apostolul Pavel spunea că „cei duhovniceşti vor fi prigoniţi de cei fireşti”, care caută mereu întâietatea în societate sunt conduşi de propriile interese pământeşti, ignorând existenţa lui Dumnezeu, cu toate că unii chiar promovează valorile sfinte. Am văzut că scopuri fixate de-alungul vremii duc, vrem nu vrem, spre  o destinaţie eternă. Viaţa e un drum care depinde cum îl orientezi. Spre viaţă veşnică ori spre iadul veşnic. Putem începe viaţa veşnică încă de aici de pe pământ.   Cum? Prin întoarcerea la Dumnezeu, făcând voia Lui mereu şi prin toate acţiunile vieţii să fie proslăvit Numele Lui Dumnezeu. Acesta este scopul etern care va rămâne pentru veci de veci şi ne va însoţi când ne vom sfârşi „alergarea„ pământească. Da! Trebuie să ne autoanalizăm dacă avem vreun scop în viaţă autentic şi cum spunea George Coşbuc: „un ţel hotărâtor” de a „lupta” pentru a-l atinge cu dragoste de viaţă şi cu un dor de a face bine şi printr-un mijloc drept şi cinstit.

Viitorul nostru depinde de scopul pe care îl avem în vieţiile noastre. Poţi fi fericit în sărăcie? În lipsuri? Da! Atunci când ştii că faci parte dintr-un plan scris de mâinile Creatorului de a mântui lumea. Ştii că mai presus de orice este voia Lui Dumnezeu. Domnul Isus a venit pe pământ cu scopul de a mântui lumea de păcate şi a fost hotărât să facă din dragoste sacrificiul suprem. El a respins orice tentativă a celui rău de a-L determina să renunţe la dstinul său divin. „Este scris: omul nu va trăi doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura Lui Dumnezeu”, a spus Domnul Isus când a fost ispitit de diavol. Care este centrul vieţii noastre? Cui ne închinăm prin faptele noastre? „Este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-i slujeşti”, a susţinut Mântuitorul în faţa ispititorului.  Da! Cariera este importantă, dar nu e totul! Poziţia socială e ceva, dar nu e totul! Familia este o mare valoare, dar e un dar de la Dumnezeu! Viaţa intimă este un dar de la Dumnezeu, dar dacă e intimă atunci trebuie ţinută cu „ toată cinstea şi curăţirea cugetului”, o viaţă echilibrată în dreptatea şi legile lui Dumnezeu. Toate reacţiile noastre în faţa greutăţilor arată care este scopul nostru în viaţă. Domnul Isus spune că dacă cineva îl iubeşte atunci respectă şi împlineşte poruncile Sale. Şi Legile Lui Dumnezeu urmăresc fericirea rasei umane. Numai că… oamenii vor să iasă de sub reguli, şi se întâmplă să fie tot El învinovăţit pentru eşecuri. Pe de altă parte, orice lucru trecător ai fi pierdut, dacă eşti în legătură cu Dumnezeu, dacă conştiinţa ta este curată, dacă ştii că la sfârşit te întâlneşti cu Dumnezeul Tău, atunci viitorul Tău este asigurat pentru că ai sistemul Său de valori. Poziţia socială şi bogăţia fac parte din „lăudăroşia vieţii pământeşti” şi a meschinăriei, sexualitatea nelegitimă înseamnă desfrânare, dacă aceste sunt scopurile vieţii şi sunt faptele firii pământeşti care te vor duce negreşit la moarte veşnică. Scopul nu scuză niciodată mijlocele!

Scopul etern al lui Dumnezeu este de a mântui rasa umană, de a regenera natura umană, unind-o cu a Sa.  El ne-a creat pentru slavă, pentru a ne iubi şi de a fi iubit de noi.  Dacă accepţi conducerea şi protecţia lui Dumnezeu, fiind mântuit de păcatele tale prin credinţă şi pocăinţă şi născut din nou cu o identitate spirituală şi o natură îndumnezeită, atunci poţi fii lucrător împreună cu El. Toate celelalte lucruri ţi se vor părea nimicuri pe lângă harul nemărginit al lui Dumnezeu. Cu asemenea scop sau destinaţie veşnică ori „ţel hotărâtor”, vei putea avea un viitor fericit în pace şi în binecuvântarea cerească. Căutându-L pe Dumnezeu te înalţi, depărtându-te de El decazi din ce în ce mai mult. Chiar şi un om cât de cât instruit ştie că dacă îşi uită scopul pentru care s-a dus la serviciu, nu se mai poate aştepta la rezultatele scontate. Dacă politicieni noştri s-ar întoarce la Dumnezeu şi ar şti că menirea lor este să-l slujească pe El şi poporul, atunci ar avea întotdeauna scopul de a lucra pentru interesele întregii naţiuni şi ar pune pe plan secundar pe cele personale sau de partid.

Haideţi să ne întoarcem cu toţii la Dumnezeu, să îl avem în viaţa noastră, ca astfel să preîntâmpinăm decăderea spirituală şi morală, să ne apropiem de Dumnezem ca să ne „înălţăm” sufletele printr-un caracter cristic, dumnezeiesc care va aduce civilizaţie, progres şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă toţi am căuta să ne reîndumnezeim naturile umane, am ajunge, într-adevăr, un popor  binecuvântat „şi mai mult decât am fost”. Şi dacă am învăţa cât de cât din istorie că „Era nobil omul când era român”, abia atunci am putea spune, alături de poetul Dimitrie Bolintineanu: „Viitor de aur ţara noastră are, Şi prevăz prin secoli a ei înălţare” („Mircea cel mare şi solii”).

Cluj Napoca, 22 septembrie 2015

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA