Poate că multora nu le place să vorbească despre natura umană. Şi mai cu seamă despre slăbiciunile care o caraterizează, respectiv tentaţiile cu care, din păcate, ne naştem din punct de vedere fizic.

Pentru mulţi noţiunea de „fire pământească” a devenit doar o expresie uzitată, în mod special, de  teologici. Firea pământească se defineşte a fi natura umană care nu a fost regenerată de Dumnezeu. Ea cuprinde lipsă spirituală de asemenea manieră încât constituie  „vrăjmăşie” faţă de Creator.

Teologul Martin susţinea că „ că prin natura sa, orice inimă omenească poate fi descrisă ca un pumn încleştat împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este problema lăuntrică a unei inimi păcătoase – o inimă care iubeşte păcatul, o inimă care este sursa păcatului, o inimă vrăjmaşă faţă de Dumnezeu”. Şi asta  chiar şi dacă în unele cazuri poate fi vorba despre o anumită educaţie primită în familie sau în şcoală ori privind bunele manierele,  dar să nu aibă nicio conotaţie spirituală ori religioasă. Pe câţi preocupă această realitate? „Că inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea”?. Da! Este un lucru grav acest lucru. Dacă ne-am analiza mai des… cum spunea Alexandru Vlahuţă! Cât de bună este inima fiecăruia dintre noi? Ştim fiecare răspunsul! Fără Dumnezeu nu putem fi buni… ne prefacem interesat, aşteptând mereu o recompensă pentru un bine făcut… Da! Asta e inima omului! Şi aşa a fost de când e lumea! Omul fără Dumnezeu nu poate fi bun!

În epistola către Galateni capitolul cinci, începând cu versetul şaptesprezece  sunt înşiruite faptele firii pământeşti generate de sinele plin de egoism şi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”   Da! Toţi suntem supuşi greşelii, dar nu toţi persistăm în ea.  Nu e cazul să ne judecăm unul pe altul, ci să ne ajutăm să găsim soluţia şi calea de remediu pentru aceste stări nefolositoare nici pentru individ şi dăunătoare întregii societăţi. „Remediul divin pentru păcat este întruchipat într-o Persoană – Domnul Isus Hristos- Cuvântul etern care a devenit om, unind adevărata natură umană cu natura Sa divină. Dacă vrei să remediezi problema păcatului tău personal, într-un mod biblic, o poţi face numai când intri într-o relaţie personală cu Domnul Isus Hristos”. (A. Martin) Crezând în jertfa Lui poţi primi iertarea şi naşterea din nou, prin spălarea conştiinţei respectiv regenerarea firii pământeşti unită cu divinitatea.  Condiţiile pentru aceste lucruri este pocăinţa şi credinţa. Aceste două concepte se intrepătrund. „Pocăinţa care duce la viaţă veşnică este un dar mântuitor prin care păcătosul, care simte cu adevărat povara păcatului său, accceptă harul lui Dumnezeu în Hristos şi cu durere şi ură faţă de păcat se întoarce de la păcat spre Dumnezeu, dorind o viaţă de ascultare deplină.” (Catechism). Adevărata pocăinţă înseamnă recunoaşterea faptului că „am păcătuit împotriva Cerului şi împotriva Dumnezeului celui Viu, Creator şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Său”, aşa cum a mărturisit fiul risipitor. Nu ştiu câţi dintre dumneavostră cunoaşteţi pilda fiului risipitor. „În ea ne putem regăsi fiecare dintre noi care trăim sau am trăit în rebeliune faţă de Dumnezeu. Am făcut faptele firii pământeşti „slujind la porci” ori „în braţele femeilor desfrânate”, risipindu-ne viaţa pe lucruri care nu ne dau nici fericirea, nici pacea şi departe de a ne asigura viaţa veşnică. Risipim binecuvâtările lui Dumnezeu primite din partea lui: timp,  tinereţe, frumuseţe, talent, situaţie materilă bună şi la sfârşit ne simţim tot mai goi şi părăsiţi. De ce? Deoarece noi avem originea din Dumnezeu şi nu putem fi fericiţi fără El”, a spus un interlocutor.

Au fost şi persoane care parcă aveau un reproş faţă de o categorie de oameni care deşi spun că sunt foarte credincioşi fac faptele firii pământeşti. Aş adăuga încă odată faptul că pretutindeni sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi”. Nu e destul să frecventezi o biserică, ori să accepţi o anumită teorie la nivel intelectual, ci e vorba despre înnoirea minţii a felului de a gândi despre Dumnezeu şi oameni şi de a acţiona printr-o viziune divină. Este vorba despre unirea firii tale umane cu cea a lui Dumnezeu şi a duce o viaţă de ascultare. Nu o viaţă perfectă, deoarece nu putem! Dar o viaţă de ascultare într-o smerenie şi purtare evlavioasă, cu dragoste şi bunătate, oferite necondiţionat. De altfel acesta este şi planul lui Dumnezeu de mântuire pentru toţi oamenii, prin care Fiul Său Domnul Isus Hristos s-a dat pe sine pentru ispăşirea tuturor păcatelor oamenilor de pe întreaga planeta, ca nimeni să nu piară, ci toţi să aibă viaţă veşnică.

Transformarea pe care o dorim cu toţii poate avea loc doar prin golirea sinelui şi umplerea treptată tot mai mult cu Duhul Lui Dumnezeu care apoi determină roadele despre care voi vorbi într-un material următor, respectiv firea dumnezeiască.

Dacă îl cunoşti pe Dumnezeul Cel Viu şi pe Fiul Său şi ai fost născut din Duhul Său cel Sfânt, El să te binecuvânteze şi să te ajute să poţi fi lucrător împreună cu El pentru salvarea rasei umane! Dar dacă firii tale pământeşti îi place să păcătuiască, păstrând o anumită faţadă religioasă, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea Lui Dumnezeu, mă rog ca aceste rânduri să fie pentru tine un moment de autoanaliză şi de convertire şi întoarcere „acasă” în braţele Mântuitorului nostru, adică a Domnului Isus. El poate să facă dintr-un păcătos, un prinţ ceresc. Poate să îţi dea un destin binecuvântat şi un ţel nobil de a trăi: de a-L proslăvi pe El aici pe pământ. Să venim cu toţii şi să rugăm pe Dumnezeul harului să ne primească pe toţi şi să ne ajute să trecem peste orice încercare a vieţii cu sufletul curat şi cu o conştiinţă curăţită prin jertfa Lui de la Calvar! Şi să regenereze firea noastră, unind-o cu a Sa pentru veşnicie!

Mariana Glodici, Cluj Napoca,17 septembrie 2015