Acasăsinucidere maramuresOPINII: Despre critică si autocritică

OPINII: Despre critică si autocritică

spot_img

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai întâlnite  atitudini din societate este critica, iar cea mai puţin uzitată este autocritica. Unii susţin mult spiritul critic. Spun că fără acesta nu se poate realiza nimic şi că este o mare nevoie să îl ai mai ales când vorbeşti despre domeniul politic. Şi nu îi contrazic în totalitate, însă critica trebuie să aibă întotdeauna un fundament obiectiv, şi un stil pertinet, adecvat  unei societăţi care a evoluat din punct de vedere al relaţiilor sociale şi nepărtinitor. Aşa cum li se cuvine unor oameni cu o oarecare instruire, vizaţi în aceste sens,  care ţintesc schimbarea în bine în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi progresul social.

Din păcate, sunt anumiţi inşi care critică mereu totul şi niciodată nu îi poţi mulţumi. Şi asta în ciuda faptului că ei nu fac nimic şi nici nu încearcă să demonstreze că pot să facă ceva mai mult decât alţii care se străduiesc fără să se plângă de impedimentele pe care le întâmpină. Ei se consideră critici calificaţi în toate domeniile, atotştiitori şi îşi folosesc ambiţiile şi relaţiile pentru a-şi atinge propriile interese.

Revenind din nou la ideea de critică şi autocritică, vreau acum să mă refer la relaţiile interumane, strict dintre indivizi. De aici pleacă armonia sau dizarmonia din întreaga societate. Din punct de vedere teologic această critică se numeşte judecarea aproapelui. Aceasta poate fi mai mult sau mai puţin corectă, deoarece trebuie să fii în cunoştinţă de cauză, să cunoşti toate datele pentru a le putea pune în cântar.   Şi cum de obicei, când oamenii se judecă între ei, nu pot avea acest lucru, nu se prea poate ajunge la un consens din cauză că nu există bună credinţă şi nici nu se acordă  prezumţia de nevinovăţie. Mai este o categorie care vede doar defectele celorlalţi şi le tot dezbate pentru a-şi crea un atu în plus! Vorba vine, atu! Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care vorbeau lucruri din auzite şi le răspândeau ca fiind realităţi. Zvonierii şi răspândacii sunt nişte persoane ingrate care pot aduce mult rău. De aceea, Biblia ne învaţă mereu să căutăm adevărul şi să fim îngăduitori unii cu alţii, în respect şi în stimă unii faţă de alţii, lepădându-ne de egocentrismul, respectiv, sinele nostru atât de plin de snobism!  Chiar şi atunci când unii oameni ne dezamăgesc.

„Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi în realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care vedem oamenii aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici şi nu avem de spus nicio critică răutăcioasă. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Domnul nostru Isus Hristos nu s-a încrezut în niciun om, totuşi El nu a fost niciodată suspicios sau dur”. (Ioan capitolul 2 cu versetele 24-24)” (Oswald Chambers). Zilele acestea vedeam pe cineva care împărţea nişte fluturaşi pe care scria „Îndrăzneşte să te examinezi după standardul lui Dumnezeu”, după care urma un test cu cele zece porunci.  Cine ar putea să stea în picioare ca nevinovat dacă nu s-ar raporta la jertfa Domnului Isus Hristos? Sau cine este mântuit prin faptele sale? Chiar tânărul bogat care respectase în totalitate legile mozaice, era legat de averea lui. Harul, generozitatea lui Dumnezeu ne ţine pe toţi în dragostea Lui. Nu putem fi curaţi şi sfinţi fără a fi legaţi de Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Avem mulţi oameni mari ai credinţei de la care putem învăţa cum să ne raportăm şi în ceea ce priveşte critica, dar  pentru acest lucru trebuie să avem inima deschisă pentru Adevăr care ne conduce mereu la o conduită plină de sinceritate şi obiectivitate atât faţă de noi înşine cât şi vis a vis de alţii.

„Cel de la care înveţi cel mai mult, nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se luptă în tine în căutarea de cuvine spre a-l rosti”. (Oswald Chambers)

Vorbind de autocritică, scriitorul Alexandru Vlahuţă, spunea că dacă ne-am analiza mai des (pe noi înşine), „(lesne de spus), am reuşi să răzuim acea necinste murdară în care se lăfăie dobitocul din nobila noastră făptură”. Greu de făcut!? Nu-i aşa?! Şi din nou ajungem la acelaşi lucru: lepădarea de sine!  Cel mai greu proces din viaţa omului şi care se poate face doar cu ajutor divin.

Critică şi autocritică!  „Nu sacrifica nicio părticică de adevăr de dragul unei false unităţi. Iubeşte pe toţi, dar recunoaşte ca frate doar pe cel ce iubeşte adevărul”, spune Richard Wurmbrand. Trebuie să nu uităm niciodată adevărul că numai Dumnezeu cunoaşte inimile şi situaţiile noastre ale fiecăruia. De aceea numai Domnul Isus Hristos este Judecătorul suprem al tuturor! Dar întâi, El este Mântuitorul şi Domnul nostru al acelora care L-am primit în vieţile noastre! Biblia spune să nu judecăm ca să nu fim judecaţi. Iar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, „ca să nu fim osândiţi odată cu lumea”. Haideţi să ne privim cu îngăduinţă unii pe alţii, să ne sprijinim atunci cînd avem nevoie de aşa ceva, să ne îndemnăm la fapte bune şi să renunţăm la critica răutăcioasă izvorâtă din invidie şi snobism. Să avem o minte clară, curată, disciplinată, pentru a lua deciziile cele mai bune în viaţă. Desigur putem să ne spunem părerea şi să acţionăm în conformitate cu legile, dar să nu încălcăm niciuna dintre cele divine. Şi cea mai mare este dragostea.  Altfel nu putem avea rezultatul scontat. Aşa să ne ajute Dumnezeu fără de care nu putem ajunge la statura de Om integru!  „Primeşte critica oricui, dar rezervă-ţi hotărârea”. (Shakespeare)

Marina Glodici, Cluj Napoca, 12 august 2013

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA