AcasăNews AlertOMAGIU - O săptămână de când ÎPS Justinian Chira a trecut la...

OMAGIU – O săptămână de când ÎPS Justinian Chira a trecut la Domnul

spot_img

DISTRIBUIȚI

OMAGIU Mii de credincioși l-au condus pe ultimul drum joi, 3 noiembrie 2016, pe Înaltpreasfințitul Justinian Chira care a trecut la Domnul duminică, 30 octombrie. Slujba a fost oficiată de ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului împreună cu alți 18 episcopi din țară și zeci de călugări, iar Catedrala Ortodoxă Episcopală Sfânt Treime s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei peste 6000 de credincioși care au venit să îi aducă un omagiu celui care a fost unul dintre cei mai iubiți ierarhi ai bisericii ortodoxe. 

 

Nelipsit de la căpătâiul lui ÎPS Justinian a fost și Cătălin Cherecheeș, primarul ales al municipiului Baia Mare. Acesta a făcut o adevărată cursă contracronometru pentru a putea fi prezent la slujba de înmormântare, fiind eliberat din arestul la domiciliu de Tribunalul Cluj, fiindu-i respectat astfel dreptul la viața spirituală, însă lucrurile s-au complicat când procurorii DNA au contestat la Curtea de Apel soluția. În final, joi dimineață, Curtea de Apel i-a dat soluție favorabilă primarului băimărean, care a venit într-un suflet la catedrală. Cătălin Cherecheș și ÎPS Justinian Chira au avut o relație apropiată, acesta fiind unul dintre puținii oameni implicați în politică pe care i-a agreat arhiepiscopul Maramureșului, pentru dedicarea exemplară în viața comuntății și cea spirituală. 

Cătălin Cherecheș a scris pe contul său de Facebook un mesaj tulburător după înmormântarea celui pe care majoritatea credincioșilor l-au considerat un sfânt printre oameni:
„I-am adus un ultim omagiu Înalt Prea Sfinției Sale Justinian, Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului, un om care s-a dedicat lui Dumnezeu și oamenilor, un om care s-a luptat pentru ca noi să simțim că suntem parte din ceva mai presus decât propria noastră viață si soartă, un om care ne-a unit ca oameni prin credință și spiritualitate.

Mă simt profund emoționat, sentiment pe care îl împărtășesc cu mulți oameni care și-au condus vreodată un om iubit pe ultimul drum. Acest om poate fi un tată căruia îi vom simți lipsa toată viața, o mama căreia niciodată nu îi vom putea înlocui căldura, bunicii de la care am învățat că există iubire necondiționată sau oameni care ne-au luminat viața și sufletul cu iubire și care ne-au fost alături la bine și la rău.Astăzi suntem uniți în durerea noastră și în doliul nostru.

Scrisul sfânt spune că în suferințele omului există glorie pentru că suferința creează perseverență, perseverența caracter și caracterul speranța.Eu îmi găsesc consolarea în faptul că am putut, pentru o clipă scurtă să fac din nou parte din comunitatea mea și să fiu printre oamenii cu care îmi împart sentimentele, trăirile și în mâinele cărora mi-am pus destinul.Inclusiv suferința mea, trăită public îmi întărește caracterul și îmi oferă speranță, speranța că destinul meu o sa ne unească în lupta pentru adevăr și dreptate. Omul vostru de suflet unit în doliu, Cătălin Cherecheș, Primarul ales al municipiului Baia Mare”.

 

ActualMM

credit foto: Mezok Dan

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA