Prea a mers uşor. Prea s-au legat toate şi, în aceeaşi zi cu moţiunea, Băsescu l-a şi nominalizat pe Victor Ponta. Să fi întors Securitatea redivivus armele? Să fi „mutat” SRI, punând cu adevărat în dificultate guvernarea SIE-STS-SPP? Îmbuibarea guvernanţilor să-i fi făcut mai neatenţi sau doar au mimat înfrângerea pentru a-şi digera în linişte prăzile, privind cum îşi vor rupe picioarele noii veniţi.
Lipsa de joc, fără comentarii, fără şicane, fără miştourile obişnuite, pune pe gânduri atunci când vine de la Băsescu, mai ales că a doua zi după căderea guvernului fostul prim-ministru era convocat la Neptun la o discuţie de taină cu Stăpânul. Sigur este că pedeliştii lasă în urma lor o situaţie ale cărei dimensiuni dezastruoase încă nu le vedem. Au jefuit şi pârjolit totul, au îndatorat ţara cum nimeni în istorie nu a făcut-o. Poate au lăsat şi nişte „bombe” care să-i explodeze în faţă, la termen, viitoarei guvernări. Tinerii politicieni învingători se bucură ciondănindu-se juvenil pe posturi, bătrânii sunt sceptici şi îngrijoraţi: „suntem într-un moment extrem de periculos al existenţei PSD” (Viorel Hrebenciuc).
Aşteptarea cetăţenilor e mare, pe măsura disperării multora dintre ei. De aceea şi şansa ratării e la fel de mare. Românii nu mai au rezerve de răbdare şi nici nu mai sunt dispuşi să accepte explicaţii sau să cauţioneze erori de parcurs. Cei mai mulţi aşteaptă ca noii guvernanţi să facă minuni – greu de presupus pe fondul distrugerii generalizate din ultimii ani şi greu de realizat de către nişte oameni care aparţin aceleiaşi clase politice ca şi adversarii lor scoşi de la putere. Dar pericolul cel mai mare vine chiar de la elita USL: cât va reuşi să reziste la presiunile interne de a promova în structurile guvernamentale şmecheri, băieţi care au frecat ecranele televizoarelor şi-atât, îmbătrâniţi în rele şi comisioane?! Dacă echipa va fi putredă, repede se va-mpuţi totul. Nevoia de o echipă şi morală (sună ca dracu’ în context!), şi competentă e cu atât mai acută, cu cât situaţia României este mai mult decât gravă. Când pe masa de operaţie se află un pacient pe moarte, nu trebuie trimişi să-l opereze nişte doctori care se uită mai întâi la plicul cu bani şi care, pe deasupra, au operat mai mult din gură pe la talk-show-uri.
Băsescu are, ca de obicei, un singur interes naţional: propria persoană! Dar acum, în mod special, e preocupat de cum să-şi scape pielea. Este ştiut ca unul care nu respectă nici o înţelegere şi care-şi lichidează camarazii după ce s-a folosit de ei. Cei cu care a deschis negocierile de a ceda treptat puterea în schimbul garanţiilor ferme că nu se vor atinge de el (adică nu-l vor băga la închisoare) sunt destul de precauţi, cunoscându-i lipsa de scrupule, oricât ar afirma acesta că va juca aşa cum o să i se cânte. Această stare de lucruri complică situaţia şi este de aşteptat ca Băsescu să se zvârcolească mult şi imprevizibil, să încerce orice pentru a împiedica justiţia să-şi facă vreodată treaba în cazul lui.
Jocul e pe viaţă şi pe moarte, pentru că viaţă înseamnă libertate. Perspectiva puşcăriei îl va radicaliza şi îi va coborî şi mai jos nivelul de joc, pentru că dispoziţia lui de a se umili jucând orice i se va spune, în schimbul garanţiilor de supravieţuire, nici el nu prea o ia în seamă. Blestemul Băsescu nu s-a sfârşit.
Valentin Nicolau
