AcasăEvenimentSportO VICTORIE DE TRADIȚIE – HCM Baia Mare câștigă din nou la...

O VICTORIE DE TRADIȚIE – HCM Baia Mare câștigă din nou la Zalău

spot_img

DISTRIBUIȚI

Da, putem deja să vorbim despre tradiție în șirul victoriilor neîntrerupte pe care formația băimăreană le-a reputat în ultimii ani în fața echipei din Zalău. Victoria din această seară este a 18-a din cele 19 meciuri disputate în actuala ediție a Ligii Naționale, HCM având 54 de puncte, cu trei mai puțin decât liderul, CSM București.

S-a respectat tradiția și în privința rezultatului din tur, HCM câștigând exact cu același scor, 36-26, o diferență ce spune totul despre diferența actuală de valoare dintre cele două echipe între care există o rivalitate istorică.

HCM s-a impus fără să aibă probleme prea mari cu jucătoarele din vecini, cei mai redutabili adversari fiind cei doi arbitrii, Robert Harabagiu și Silviu Stănescu, care au făcut ca Baia Mare să joace puține minute în efectiv complet. Le-au căzut victime Gabriela Szucs și Katarina Jezic, ambele primind câte două eliminări, prima după numai șase minute de joc! Apoi au taxat-o pe Allison Pineau, absolut gratuit în două rânduri, care a fost eliminată definitiv până la urmă.

A fost un antrenament util înaintea importantei partide de duminică, în deplasare la echipa franceză Fleury, una din adversarele noastre în tentativa de calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Un antrenament cu public, Zalăul mobilizându-se exemplar pentru partida cu HCM, sala fiind arhiplină, iar galeria făcându-și din plin datoria. Aceeași notă și pentru băimărenii prezenți la meci.

Gazdele au dominat începutul partidei, conducând pe tabelă până în minutul 14, când Tănăsie a egalat, 7-7, iar Geiger și-a adus imediat echipa în avantaj. După câteva minute de echilibru, balanța s-a înclinat definitiv în favoarea formației băimărene. Diferență ceva mai consitentă, patru goluri, s-a consemnat abia în minutul 37, 21-17. Apoi a tot crescut, indiferent pe cine au trimis antrenorii băimăreni în teren, astfel că în ultimul minut s-a ajuns la zece goluri, 36-26, iar gazdele n-au reușit să înscrie în ultimul atac pe care l-au avut la dispoziție. Probabil că n-au intenționat să strice simetria tur/retur.

Interesant e faptul că jucătoarele mai dornice de obținerea unui rezultat bun din tabăra lui Tadici, au fost cele care s-au format în Baia Mare și unele chiar au jucat pentru HCM. Roxana Rob, Larisa Tămaș, Diana Puiu și Sabine Klimek s-au zbătut, unele cu folos, dar tare multe n-au putut reuși.

Cu excepția Paulei Ungureanu, pentru HCM au evoluat toate jucătoarele trecute pe raportul de joc. E bine că nu s-au produs accidentări, meciul fiind parcă mai liniștit decât precedentele, inclusiv Tadici părând a fi împăcat cu soarta, conștient că vremurile în care Zalăul era una din principalele forțe în handbalul românesc s-au dus, și e greu de crezut că vor reveni vreodată.

HC Zalău – HCM Baia Mare 26-36 (15-16)
Liga Națională, etapa 19;
Sala sporturilor din Zalău; circa 1000 de spectatori;
Au arbitrat: Robert Harabagiu și Silviu Stănescu (Moreni);
Observator: Paul Anton (Iași);
Minute de eliminare: 12-16;
Cartonașe roșii: 1-1 pentru Bloj în min. 42, respectiv Pineau în min. 54 (ambele pentru cumul de eliminări);
Aruncări de la 7m: 4-5 (transformate 3-4, au ratat Bloj, respectiv Do Nascimento);

HC Zalău: Inculeț (5 intervenții), Diaconu (2+1), A. Mureșan – Bloj 5 (2 din aruncări de la 7m), Puiu 5, Rob 5, Klimek 4, Constantinescu 4 (1), Bardac 2, Trif 1, Țurcaș, Tamaș, Cîrligeanu, Lazăr, Pop, Onicaș;

Antrenori: Gheorghe Tadici – principal și Elena Tadici – secund;

HCM Baia Mare: Munteanu (15 intervenții), Ungureanu – Abbingh 8 (3), Ardean Elisei 7, Nechita 3, Perianu 3, Do Nascimento 3 (1), Pineau 3, Vizitiu 3, Geiger 2, Tănasie 2, Szucs 1, Jezic 1, Marin, Tătar, Preda;

Antrenori: Aurelian Roșca și Ioan Băban.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA