AcasăActualitatePoliticO, Tokes, cât de darnic ești! În Ținutul Secuiesc, nouă, românilor, ni...

O, Tokes, cât de darnic ești! În Ținutul Secuiesc, nouă, românilor, ni se asigură autonomie culturală!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 25 februarie 2012, la Miercurea Ciuc a avut loc congresul de constituire a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Documentele prezentate și aprobate de cei peste 300 de participanți la adunătură, sunt categorice, aici nemai fiind loc de întors: ”Ținutul Secuiesc, datorită tradiţiilor sale istorice şi culturale autonomiste, trebuie să obţină o autoritate de autoguvernare specială, cu asigurarea autonomiei culturale a românilor, care reprezintă o minoritate în regiune”. Normal, ar spune Corneliu Vadim Tudor, din moment ce Nicolae Ceaușescu n-a fost lăsat să termine procesul de omegenizare a nației române, inclusiv în teritoriile situate chiar ”inima” țării. Sunt convins că adepții lui Vadim se (re)înmulțesc pe fondul lipsei impardonabile de atitudine din partea celor care guvernează țara. Habar nu am cât bine sau rău face chestia asta, ”democrației” pe stil nou. Sigur este că s-a ajuns la limita maximă a suportabilității. Să mergem mai departe ca să vedem ce au decis minotarii unguri, în România majoritară, păstoriți de popa Tokes și binecuvântați în acțiunile iredenist-șovine de premierul ”Ungariei Mari”, Viktor Orban: ”Clujul este capitala Transilvaniei şi aici ar trebui înfiinţate instituţii de învăţământ superior în limba maghiară prin care cultura elitelor din sânul maghiarimii transilvănene să se integreze în valorile spirituale şi ştiinţifice europene”. Nu se cuvine să nu-i dăm cuvântul și lui Tokes: ”Suntem maghiari pentru că simţim că este bine să fim maghiari, suntem transilvăneni, asta este soarta noastră şi responsabilitatea noastră constă în faptul să dăm mai departe valorile noastre. Noi aici suntem acasă, nu avem şi nu vom avea o treaba uşoară, pentru că acum, după 22 de ani, se vede clar că nu numai Revoluţia noastră a fost furată, ci şi libertatea, statul de drept şi democraţia au fost jecmănite de comuniştii care s-au infiltrate la putere. După 22 de ani, suntem într-o stare în care ţara a fost dusă în faliment de guvernele corupte şi greşelile le plătim noi. Acest stat naţional, omogen şi centralizat este foarte scump. Cetăţenilor nu le place pentru că sunt străini de el şi simt că deciziile despre ei se iau fără ei, peste capul lor”. Dacă ungurului nu i-a fost retrasă cetățenia română, atunci când a îndeplinit condițiile cerute de lege, astăzi face ce vrea, se pișe pe toate convențiile, doar e europarlamentar român!. Stați, că nu am terminat. Românii sunt vinovați pentru că numărul etnicilor unguri a scăzut dramatic în ultimii ani: ”Este o constatare a faptului că în ultimii 20 de ani populaţia maghiară din Transilvania a înregistrat o scădere de aproape 25%, însoţită şi de o diminuare a ponderii sale economice. În ciuda acestor realităţi, partidul are convingerea că maghiarimea din Transilvania va fi capabilă să-şi făurească singură soarta”. Și cum să nu dorească maghiarimea să-i pună la punct pe mioriticii români din moment ce: ”Maghiarii din Transilvania sunt o comunitate vie, parte integrantă a naţiunii maghiare unitare din bazinul Carpatic, care se bucură de diferite forme de autonomie şi se ghidează după propriile tradiţii şi sisteme de valori”. Cam asta este situația în acest moment. Nu vreau să apelez la vorbe mari, dar lucrurile sunt scăpate clar de sub control. De dragul avantajelor conferite de aflarea la guvernare, toate partidele politice au făcut concesii impardonabile, care au afectat profund unitatea și integritatea Statului Român. Pedeapsa, mai devreme sau mai târziu, va veni. Sigur.
Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA