O ȚARĂ CARE FACE PLUTA Nu ne iese aproape nimic. Nici la intern, nici la extern. Suntem pe lângă și la Bruxelles, și la Berlin, și la Londra, și la Washington. La Moscova n-avem nici frânghie de rufe.

Nici un contract nu trece fără să credem că este o prostie și o mare șpagă. Toți oamenii de afaceri ni se par niște hoți. Nu ne putem lipi de nici o cancelarie serioasă. Nu mai avem nici ce cadouri importante să facem, nu mai avem nici prieteni care să sară în apă pentru România. Spre rușinea noastră, facem pluta.

Și în materie de relații, și de strategii economice, și de alianțe. La extern, România este un soi de Iohannis în vacanță sau pe drumul de Sibiu. Facem politică externă prin SMS-uri și ascultând muzică clasică! Ca să părem mai culți și mai de lume bună.

La intern, este mai rău și mai fals. Mimăm democrația, mimăm europenizarea, mimăm chiar și statul de drept (cu participarea grosolană a celor care se și plâng de asta). Am ratat decontul comunismului. Am ratat lămurirea debarcării lui Nicolae Ceaușescu. Am ratat trecerea mijloacelor de producție și a proprietăților de stat sub control privat.

Am ratat întocmirea unei redesenări urbanistice a principalelor orașe ale țării, ne-am bătut joc de șansa unei rețele de infrastructură rutieră, am îngropat toate uzinele construite în socialism, nefiind capabili să depășim folosirea lor pentru fier vechi și pentru dezvoltări imobiliare anapoda.

Am refuzat investiții străine cu toptanul, mai ales la început, când ne-au bătut la uși firme de mare prestigiu, care ar fi dus la modernizarea României, numai și numai pentru că un prăfuit și cretin de director nu a primit două sticle de whisky și un parfum în plus.

Am ratat tot procesul de trecere la economia de piață și la democrație pentru că tot aparatul comunist și de stat totalitar și-a schimbat doar numele și a început să cânte ca în lupul din povestea „Capra cu trei iezi“. Ieri ne strângeau cu ușa, azi sunt cei mai gălăgioși apărători ai democrației.

Multă lume explică această neputință revoltătoare, acest blocaj continuu al societății, prin specificul nostru balcanic, prin corupție și prin excepționala penetrare sovietică în regiune. Nu subscriu, chiar dacă pe alocuri se mai adeverește cîte ceva.

De ce această aiureală, această incapacitate de a ne concentra pe un proiect important, de a ne uni pe nevoi majore sau împotriva unor amenințări mortale? Multă lume găsește felurite explicații, trecînd deseori pe lîngă efecte și, implicit, pe lîngă cauzele principale.

S-ar putea ca incoerența noastră să aibă cauze multiple. Sigur nu este vorba despre simplul hazard. Îndrăznesc să afirm că aiureala din România are la bază felul în care s-a produs prăbușirea statului totalitar în încropirea unor aparențe democratice.

Cei care au dus pe umeri comunismul au devenit peste noapte apărătorii și promotorii libertății. România a devenit astfel o democrație aparentă, un stat butaforic. Şi, pe cale de consecință, cu o democrație butaforică. Ne-am perfecționat în a mima orice: lege, dreptate, compasiune, altruism și integrare europeană.

Principalele voci ale democrației sunt foste difuzoare ale Epocii de Aur. Și hiper-democrații vânători de oportunități nu sunt decât oamenii liberi care dau gândirii de tip totalitar o altă față și alt ștaif.

Cornel Nistorescu