La 10 ani de la primul catalog electronic din instituţiile publice de cultură, Biblioteca Petre Dulfu din Baia Mare implementează un sistem integrat de bibliotecă : eBibliophil inlocuieşte sistemele anterior existente , integrând toate aspectele activităţii biblioteconomice.
Noua interfaţă a bibliotecii, eBibliophil, este rezultatul activităţii unei echipe de cercetare – dezvoltare ce s-a derulat in ultimii 3 ani de zile. Proiectul a fost selectat pentru finanţare in 2010, dând startul, in acest fel, unei noi etape in implementarea inovării in biblioteci.
Prin intermediul eBibliophil, utilizatorii au un set de facilităţi noi pentru un sistem integrat de bibliotecă precum posibilitatea de a crea propriul catalog pentru biblioteca pe care o deţin acasă sau adăugarea de recenzii sau note pentru un material existent in bibliotecă.