Acasă Altele Economic O MĂSURĂ AȘTEPTATĂ – Presată de UE, România interzice din această vară...

O MĂSURĂ AȘTEPTATĂ – Presată de UE, România interzice din această vară pungile de plastic!

DISTRIBUIȚI

O MĂSURĂ AȘTEPTATĂ Comisia Europeană (CE) a adoptat, marţi, prima strategie la nivel european privind materialele plastice. Măsura este valabilă și pentru țara noastră.

Potrivit acesteia, toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene (UE) vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosinţă va fi redus, iar utilizarea intenţionată a microplasticului va fi limitată, notează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

„Dacă nu schimbăm modul în care plasticul este produs şi folosit, în 2050 oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşte. Trebuie să luăm măsuri pentru ca plasticul să nu mai ajungă în apa, în mâncarea şi în organismele noastre.

Singura soluţie pe termen lung este reducerea deşeurilor din plastic, printr-o reciclare şi o reutilizare sporite. Aceasta e o provocare pe care cetăţenii, industria şi administraţiile trebuie să o soluţioneze împreună.

Prin Strategia UE privind materialele plastice propunem, de asemenea, un model economic nou şi mai circular.

Trebuie să investim în noi tehnologii inovatoare care să asigure protecţia cetăţenilor şi a mediului, menţinând în acelaşi timp competitivitatea industriei noastre’, atrage atenţia prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil cu dezvoltarea durabilă.

Conform datelor oficiale, în fiecare an, europenii generează 25 de milioane de tone de deşeuri din plastic, însă mai puţin de 30% sunt colectate pentru a fi reciclate. În întreaga lume, plasticul reprezintă 85% din deşeurile de pe plaje.

Strategia privind materialele plastice adoptată în data de 16 ianuarie 2018 de către Executivul comunitar va transforma modul în care produsele sunt concepute, fabricate, folosite şi reciclate în UE.

În acelaşi timp cu adoptarea noii strategii privind materialele plastice, Comisia a aprobat şi un Cadru de monitorizare compus din zece indicatori, care acoperă fiecare etapă a ciclului.

Cadrul va măsura progresele în ceea ce priveşte tranziţia către o economie circulară la nivelul UE şi la nivelul statelor membre.

Astfel, prin noua strategie, Uniunea Europeană va face ca reciclarea să devină profitabilă pentru întreprinderi, va reduce deşeurile din plastic, va pune capăt poluării cu deşeuri a mărilor, va stimula investiţiile şi inovarea, respectiv va încuraja schimbarea în întreaga lume.

Legislaţia europeană a dus, deja, la o reducere semnificativă a utilizării pungilor de plastic în mai multe state membre.

Noile planuri se vor axa pe alte tipuri de articole din plastic de unică folosinţă şi pe uneltele de pescuit, vor sprijini campaniile de sensibilizare din statele membre şi vor stabili sfera de aplicare a normelor UE care urmează să fie propuse în 2018, pe baza datelor disponibile şi a consultării părţilor interesate.

În plus, Comisia a anunţat că va lua măsuri pentru a limita utilizarea microplasticului în produse şi va stabili standarde pentru plasticul biodegradabil şi compostabil.

România a început să se alinieze la legislaţia europeană, iar în data de 5 octombrie 2017 Guvernul de la Bucureşti a aprobat, printr-un proiect de lege prevederea conform căreia pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise de la 1 iulie 2018 atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare.

Interdicţia vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.

De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





TE-AR MAI PUTEA INTERESA

IZVOR NESECAT DE TRADIȚIE – Cum taie porcul maramureșenii adevărați

Când luna e încă stăpână pe cer și întunericul domnește peste casele din Ungureni, bărbații pregătesc focul în curtea gospodăriilor și pun apă în...

PĂCĂLICI CU MIRCEA CIRȚ – A declarat că a votat pentru aprobarea unor proiecte vitale pentru Baia Mare, dar documentele oficiale dovedesc că A...

A vrut să fie primarul municipiului Baia Mare, dar băimărenii nu l-au vrut. A ajuns totuși consilier local, pe listele PNL. A declarat oficial...

CA LA ROATA NOROCULUI – Sute de sancțiuni în valoare de aproape 30 de mii de lei în Maramureș, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire...

La data de 29 noiembrie poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au desfăşurat, în sistem integrat, noi acţiuni de control a modului în care...

BILANȚ OFICIAL – Rata incidenței în Maramureș, în continuă descreștere. Numărul deceselor, uriaș

Raportarea oficială de azi, 30 noiembrie, aduce un număr scăzut de noi infectări cu Coronavirus în Maramureș, în ultimele 24 de ore. Mai exact,...

ACȚIUNE LA FRONTIERĂ – 5 tineri din Afganistan au fost prinși în timp ce voiau să treacă grani ilegal

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut cinci cetățeni din...