O DISPUTĂ ISTORICĂ Sunt mulți creștini care îi acuză pe evrei de răstignirea lui Iisus, acesta fiind unul dintre cele mai răspândite mituri și dezinformări despre ce s-a întâmplat cu adevărat în Săptămâna Patimilor.
A devenit un clișeu scena în care oamenii l-au întâmpinat pe Iisus cu flori și urale duminică, la intrarea în Ierusalim, pentru ca vineri, după numai cinci zile, să se răzgândească și să ceară moartea lui.
Cum de s-a întors mulţimea împotriva lui atât de repede, ce s-a întâmplat în așa de scurt timp? Sunt evreii vinovaţi în totalitate de moartea Mântuitorului? Dacă vorbim în general despre ura oamenilor față de evrei (antisemitism), ea își are originea mult mai departe în istorie. Antisemitismul a apărut cu mult înainte de Hristos, fiind cauzat de intransigența religioasă a evreilor în scopul protejării și conservării monoteismului propriu și a speranței lor mesianice. Ei considerau că sunt poporul ales de Dumnezeu, ca atare au interzis căsătoriile mixte cu alte popoare, au refuzat să participle la viața social a celorlalții, afișând dispreț pentru divinitățile acestora. Evident că acest tip de antisemitism nu a avut vreo legătură direct cu întâmplările petrecute în Săptămâna Mare, inclusiv cu judecarea lui Iisus, dar a fost sigur continuat și amplificat după asta.
Astfel s-a putut spune că Fiul lui Dumnezeu a fost condamnat la moarte şi crucificat pe nedrept, iar ca responsabili de acestea, evreii au devenit un popor de ucigași. S-a făcut caz de Evanghelia după Matei:”Şi tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri”(27, 25), formulă asumată ca o povară, extinsă apoi asupra tuturor generaţiilor acestui popor, de pretutindeni, considerate vinovate, împreună cu strămoşii lor de uciderea fondatorului religiei creştine.
De-a lungul timpului au apărut divergenţele, disputele şi acuzele dintre cele două comunităţi, creştină şi evree. Procesul lui Iisus a generat polemici religioase interminabile, care, scoase din contextul lor istoric, au devenit fundament pentru o condamnare generală din partea creştinilor a poporului evreu. S-a afirmat de multe ori că această acuzaţie ar fi generat şi susţinut antisemitismul în lume, care a ajuns la forma de genocid în evul mediu al Inchiziţiei sau în secolul al XX-lea, al nazismului.
Scriitorului britanic Nick Page, în cartea sa ”Cea mai lungă săptămână”, ne spune că în Evanghelia după Matei, Pilat se spală pe mâini înaintea mulţimii, dar evanghelistul nu se referă numai la oamenii aflaţi în curte, ci la toţi cei care se aflau acolo, inclusiv reprezentanţii conducerii Templului, cu alte cuvinte, conducătorii religioși ai evreilor. Firește, nu se poate referi la toţi evreii, pentru că știm că erau mulţi evrei care se împotriveau verdictului. Matei nu se poate referi nici măcar la toţi evreii din Ierusalim, deoarece aceasta s-ar contrazice cu menţiunea din Evanghelia sa, unde se spune că preoţii nu-l puteau aresta pe Iisus, pentru că s-ar iscat o revoltă populară.
Din Evanghelie reiese foarte clar că mulţimile erau de partea lui Iisus sau, cel puţin, destui oameni erau de partea lui, pentru ca autorităţile de la Templu să nu-l poată aresta. Popularitatea lui Iisus era scutul lui. Îl puteau aresta doar în zori și într-un loc izolat. Iisus se bucura de un mare sprijin popular. Acest lucru este subliniat nu numai de versetele care atestă sprijinul mulţimii, ci și de cronologia evenimentelor. Procesul, așa cum s-a desfășurat, a fost grăbit special pentru a evita ca mulţimea să afle ce se întâmplă. Execuţia a fost gândită să aibă loc în momentul în care atenţia maselor era concentrată pe altceva, pregătirile de Paști. Așadar, ideea că întreaga populaţie evreiască din Ierusalim s-a mutat în tabăra acuzării este, pur și simplu, prostească.
Biserica catolică i-a învinuit secole de-a rândul pe evrei că l-au omorât pe Iisus. Abia după aproape 2000 de ani, în 1965, la cel de-al doilea Conciliu al Vaticanului, catolicii au dezmințit vina colectivă pentru care a fost acuzat poporul evreu.
În volumul ”Isus din Nazareth”, apărut în 2012, Papa Benedict al XVI-lea dezvoltă cauzele politice și religioase complexe ale condamnării lui Iisus și ajunge la concluzia că decizia nu poate fi pusă pe seama întregului popor evreu. El arată că este greșită interpretarea versetului lui Matei. Cuvintele rostite de mulțimea care cere moartea lui Iisus trebuie înțelese în lumina credinței, ele nu cer răzbunare, ci reconciliere, ele nu sunt blestem, ci mântuire.
Benedict al XVI-lea analizează judecata lui Isus în faţa lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei. Papa scrie că Evangheliile îl prezinta în mod realist pe Pilat, un om care ştia că Isus este nevinovat, însă care trebuie să facă faţă presiunii politice, inclusiv presiunii exercitate de cei care îl acuzau pe Isus. Trebuie să ne întrebăm: Cine sunt cei care îl acuză? Cine a insistat ca el să fie condamnat la moarte? Papa adugă că Evanghelia lui Ioan îi numeşte pe aceştia, simplu, „evreii”. Însă ”Ioan nu numeşte nicidecum-aşa cum cititorul de azi poate presupune-pe poporul lui Israel în general. Ioan însuşi era evreu, ca şi Isus şi adepţii sai. Ceea ce Ioan voia sa numească prin evrei era aristocraţia din Templu, preoţimea care a instigat la condamnarea lui Isus”.
Papa Benedict consideră că judecata lui Iisus conţine un conflict clasic între adevar şi putere, care ridică întrebări şi pentru politica din zilele noastre. ”Politicianul” Pilat îl întreabă pe Iisus ”Ce este adevărul?”. Este întrebarea pe care şi-o pune şi teoria politică modernă. Poate oare politica să accepte adevărul drept o categorie structurală? Sau adevărul trebuie să ţină de sfera subiectivului?
”Mereu omenirea va avea de făcut aceeaşi alegere: să spună da Dumnezeului care lucrează prin puterea adevărului şi a iubirii, sau să se bazeze pe ceva tangibil şi concret-pe violenţă”, scrie Benedict al XVI
Așadar, Hristos a fost răstignit, a murit, și a treia zi a înviat. Ce s-a întâmplat, însă, cu oamenii care erau vinovați de condamnarea sa nedreaptă? Dumnezeu i-a pedepsit pe fiecare după fapte. Cu poporul evreu n-a avut nimic. Grozăviile care s-au abătut asupra lui de-a lungul istoriei sunt opera oamenilor, mai cu seamă a creștinilor, așa cum se recunoaște astăzi. Iuda trădătorul s-a întors în Templu, a aruncat înapoi cei treizeci de arginți și s-a sinucis, spânzurându-se de un copac în afara Ierusalimului.
Maria Magdalena a mers la Roma și i-a denunțat pe Pilat din Pont și pe arhierei în fața împăratului Tiberiu. Cezarul, auzind despre minunile lui Hristos, a dispus aducerea lui Pilat, a lui Anna și a lui Caiafa la Roma. Caiafa a murit în timpul călătoriei, iar Anna a fost executat la Roma. Pilat a fost închis în temniță în afara Romei și a murit în închisoare. O altă variantă este aceea că succesorul lui Tiberiu, Caligula, l-a exilat pe Pilat în Galia. Aici a înșeles corect fapta săvârșită și a ales să se sinucidă.
Grigore Ciascai
