spot_img
AcasăOPINIIO dau, maică, ori n-o dau?

O dau, maică, ori n-o dau?

DISTRIBUIȚI

Cetăţenei Victoriţa Înfrântu i-au mai rămas două plăceri: loboda şi Traian Băsescu. Vremea lobodei s-a dus, poza lui Traian Băsescu e tot acolo, pe stelaj, lângă cartea de rugăciuni. Peste bătrână au trecut un război mondial, câteva dictaturi, comunismul, capitalismul şi doi băieţi din vecini, vara trecută.

Vede lumea ca prin ceaţă, cu nişte ochelari ale căror lentile sunt mereu afumate de la plită, dar de auzit aude bine. Ziua se ceartă cu găinile, seara cu prezentatoarele de la televizor. Are convingeri ferme, ca orice femeie adevărată din popor şi o colecţie frumoasă de vederi de la Căciulata.

De ani de zile, de când părintele a fugit în Spania cu cutia milei şi biserica s-a închis, nu mai iese din curte decât la alegeri. Se îmbracă frumos, se sprijină în baston şi străbate cei două sute de metri până la şcoală, ca pe o mare călătorie iniţiatică, în care i se arată semne, vecini pe care-i crezuse morţi demult, strigoi durdulii trăznind a rachiu.

Când l-au suspendat iar pe Băsescu, a plâns. Şi a început să numere zilele până să-l poată pune la loc, ca în 2007. Toată săptămâna a visat ştampile. Până luni. Încă de dimineaţă, când soarele a răsărit ca o lumânare întoarsă, i s-a bătut ochiul stâng. Se aştepta la ceva rău, dar pe seară a venit dezastrul: s-a furat referendumul! Preşedintele a apucat să strige, aşa suspendat cum era: “Fraudă masivă!”. Deja? Ai dracu’ hoţi, nu mai au nici o ruşine! Ce-a spus pe urmă Băsescu a încurcat-o rău de tot. Cică să nu se mai ducă la vot. Că, dacă se duce la vot, dă o lovitură de stat. Cu ştampila. Pleosc!
Deci: dacă se duce, totuşi – o dă; dacă nu se duce – n-o dă. Cum ce? Lovitura de stat.

N-o să se ducă. Cum o să-i dea ea o lovitură de stat tocmai lui Traian Băsescu? Omul care i-a dat locuri de muncă, investitori străini, bani de la FMI, pensie şi, când nu s-a mai putut, a cărat-o în spinare, prin criză.

În noaptea de luni spre marţi a avut un vis: se făcea că din biserica închisă, (de unde părintele a fugit cu cutia milei), se aud nişte glăscioare ca de copii. S-a apropiat, s-a ridicat pe vîrfuri şi s-a uitat înăuntru, pe geamul naosului: erau îngerii, care se prelingeau de pe pereţi, ca tuşul din călimară şi se strigau între ei, de frică. Apoi s-a făcut linişte şi a auzit un glas mare, venind din absida altarului. Era Dumnezeu, care se întorsese pe pământ. Şi-o fi uitat ceva, şi-a zis bătrâna şi nu s-a mai trezit din vis, curioasă să afle ce şi-a uitat.
Lelia Munteanu, gandul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA