AcasăOPINIINu ratați asta! Golanii din politică şi presă faţă cu golanii din...

Nu ratați asta! Golanii din politică şi presă faţă cu golanii din Poliţie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un cunoscut din provincie m-a sunat să-mi spună un mare secret. Că bărbatul poliţistei violate din Balş are multe bube în cap. Şi că nevasta lui ştia asta şi nu făcea scandal pentru violuri ca să îl acopere pe el. Ce să spun!? Nu-i aşa că, dacă bărbatul ei ar fi fost un hoţ, ea ar fi putut fi violată cu sufletul împăcat? Că o merita, am întrebat eu? Nuuuuu, nuuuu, dar zic şi eu aşa, că tu i-ai luat apărarea, a cotit-o amicul meu.
I-am luat-o pentru că, după o dramă (care nu a luat încă sfârşit!), această femeie chinuită de mulţi dintre şefii, superiorii şi mahării judeţului a început să se apere, să se ridice şi să arate că are caracter, mândrie şi că suferinţa a provocat în adâncul ei primele semne puternice de conştiinţă articulată. Adică şi-a asumat riscurile, a chemat alături de ea toate femeile siluite de nişte căcănari şi a început să vorbească în public, declanşând o anchetă şi o dezbatere furtunoasă.
Din păcate, ţara noastră nu este obişnuită cu asemenea răbufniri. Nu este pregătită să facă din ele moment de dezbatere publică. Încă nu s-a mai întâlnit cu asemenea lucruri. Nu mă refer la violuri, ci la curaj aproape disperat de femeie, gata să-şi rişte sănătatea, libertatea, obrazul, chiar şi pruncul din burtă pentru a se apăra, pentru a pune capăt unui şir de incredibile abuzuri. Pentru asta, poliţista din Balş, indiferent prin câte a trecut, m-a obligat să îi mărturisesc un sentiment de respect şi să îi promit sprijin.
Reacţiile disperate ale poliţistei din Balş şi declaraţiile sale publice au declanşat un scandal uriaş. El poate arunca în aer toată poliţia din zonă şi poate duce la o campanie care să însemne o mare operaţiune de curăţenie şi reformare. Poate, dar nu cred că lucrurile vor ajunge prea departe. Nu există obiceiul şi nici interesul şi nu are cine să le împingă. Adică să le conducă. Mai ieri-alaltăieri, ministrul Internelor, liberalul Radu Stroe, a luat contact cu sistemul. Pur şi simplu a fost evitat artistic de şeful Poliţiei judeţului Olt, pomenit şi el în scandalul violurilor. Ofuscat de tupeul poliţaiului internat în spital pentru a scăpa de o anchetă, ministrul Radu Stroe a ieşit la rampă şi a făcut o declaraţie de mare sculă politică: ”Nu credeam că în Poliţie există atâta golănie!”.
Declaraţia a făcut deliciul presei, inclusiv al lui Mircea Badea, mare amator de exprimări colorate sau pestriţe. Adevărul este că şi sună în stilul lui Mircea Badea, de pamflet rostit în noapte târzie. Dar în nici un caz nu poate fi socotită o reacţie normală de ministru sau de şef de instituţie. Bine că n-a spus că Poliţia este plină de rahat şi de proşti, sau de beţivi (unul a şi zis-o!?) şi de curvari (ca în Balş şi Slatina), de parcă toţi cei din Interne n-ar ilustra decât o categorie sau alta.
Problema nu este una de exprimare. Adică de pudoare publică ciumpăvită. Ţine de gândire şi de comportament. E drept că exprimarea are legătură cu gândirea. Este chiar expresia ei. Dar asta ne mai arată că ministrul nu avea în cap decât o reacţie primitivă, un soi de înjurătură de mamă rostită de un ofuscat păcălit de un poliţai şmecher. Mă tem că, oriunde altundeva, o asemenea declaraţie ar fi scos poliţiştii în stradă şi ar fi obligat premierul să ia măsuri. Adică să-l destituie pe Radu Stroe. La noi, declaraţia a stârnit doar aplauze şi hăhăieli. Bine că le-a zis-o!
Zicând-o aşa pe şleau, în stil de căprar sau de şofer de TIR, Radu Stroe ne-a avertizat că nu va face mare lucru. De fapt, ministrul a răspuns cu o exclamaţie patetică pentru că nu avea în cap o idee sau un plan de bătaie pentru a pune capăt stărilor de lucruri din Interne. A ieşit cu o remarcă de căprar şi cu o ameninţare de Moş Teacă (sictirit că poliţistul care i-a tras ţeapă nu va mai lucra niciodată în Poliţie?!), dar n-a fost în stare să ne spună că regretă enorm cele petrecute în Olt, că a iniţiat măsuri şi sancţiuni severe şi că, în mandatul său, Poliţia va suporta o vastă operaţiune de curăţenie.
Şi dacă nu o va termina, măcar va începe cu managerii spitalelor din sistemul Ministerului de Interne, toţi ofiţeri DGIPI, instalaţi de PDL şi regimul Băsescu-Boc în fruntea unităţilor medicale, inclusiv pentru a cunoaşte la detaliu chestiunile delicate de sănătate ale angajaţilor, ale vedetelor sau ale unor persoane publice. Sau că în mandatul său va pune capăt sau măcar va tempera dezvoltarea clanurilor familiale din toată Poliţia din România. Este singura castă profesională care îşi trage toată familia în interiorul sistemului, transformând insituţia într-o plasă cu ochiurile formate numai din rubedenii şi într-o maşinărie condusă local şi central de interesele verilor, nepoţilor, nurorilor şi cuscrilor, naşilor şi cumetrilor.
Mi se pare logic ca Radu Stroe să nu atace o asemenea lume. N-a înfruntat nici una până acum, n-a fost un reformator şi n-a vorbit niciodată de schimbări adevărate. Şi, mai ales, nu s-a implicat în ele.
Cum să anunţe Radu Stroe că va instala domnia competenţilor în Poliţie când două treimi dintre şefii acestui minister uriaş sunt foşti subofiţeri, jumătate analfabeţi şi semi-şcoliţi, absolvenţi de tot felul de Harvard-uri şi Boston-uri de Bărăgan şi Oltenia? Şi că mulţi dintre ei vin din circulaţie, de acolo de unde ştiu cine a călcat pe bec, cât a băut şi cu cine şi pe la ce ibovnice trag capii politicii româneşti.
Ce să zică Radu Stroe altceva decât golăneasca enormitate pentru care poliţiştii adevăraţi ar trebui să-l rejecteze? Şi pentru care prim-ministrul ar trebui să-l trimită la plimbare. Pur şi simplu pentru că într-un moment de criză, în loc să demontreze că ştie ce are de făcut, el a reacţionat ca un şofer de TIR la ieşirea din cârciumă, atunci când vede trei tablagii învârtindu-se în preajma camionului său:
– Nu credeam că în Poliţie există atâta golănie! Şi nici atâta prostie în politică!
Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA