AcasăAdministrațieNU NE MAI FACEM BINE! Investiția Primăriei Baia Mare pentru o creșă,...

NU NE MAI FACEM BINE! Investiția Primăriei Baia Mare pentru o creșă, periclitată de un grup de cetățeni care cultivă pe terenul municipalității! Primarul interimar clarifică situația: „Trebuie să respectăm cu toții regulile, legile și proprietatea publică la fel de mult ca pe cea privată!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Primarul interimar al municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a subliniat cu fermitate importanța respectării regulilor și a legilor în cadrul comunității, evidențiind că Baia Mare este ACASĂ pentru toți, dar asta nu înseamnă că fiecare poate face ce vrea. Declarația vine într-un context halucinant: mai mulți cetățeni cultivă pământurile municipalității unde momentan este prevăzută construcția unei creșe!

Într-o întâlnire recentă la Primărie cu un grup de cetățeni implicați în cultivarea terenurilor din zona destinată construirii Creșei Mari, un proiect vital pentru comunitate, Dăncuș a adus în discuție nevoia de a respecta proprietatea publică în special în această situație.

„Baia Mare este acasă pentru toți, dar asta nu înseamnă că avem libertatea de a face fiecare ce vrem. Trebuie să respectăm cu toții regulile, legile și proprietatea publică la fel de mult ca pe cea privată”, a declarat primarul interimar.

Creșa Mare este un obiectiv de investiții crucial pentru comunitate și va oferi 110 locuri pentru copii, aducând un beneficiu semnificativ în contextul deficitului de locuri în creșele din Baia Mare. Cu toate acestea, terenul necesar construcției este parțial ocupat de grădini ale unor localnici care cultivă fără a avea dreptul legal de proprietate.

În urma discuțiilor tensionate, unii băimăreni au exprimat nemulțumirea față de lipsa notificărilor privind investiția, cerând un termen pentru a-și închide activitățile gospodărești și pentru a demola anexele construite în zonă.

Primarul interimar a promis să găsească o soluție în spiritul dialogului și al respectului reciproc. „Voi merge joi cu constructorul la fața locului și vom căuta împreună o soluție, chiar dacă acești cetățeni nu au un drept de proprietate legal asupra terenului în cauză”, a adăugat Dăncuș.

În ciuda contextului electoral, Ioan Doru Dăncuș a subliniat că obiectivul său nu este acela de a câștiga popularitate, ci de a acționa în limitele posibilităților și ale cadrului legal. „Consider că datoria mea este să spun exact ceea ce este, ce se poate și ce nu se poate”, a afirmat Doru Dăncuș.

ActualMM

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA