AcasăEvenimentNoul Cod Penal: Apar infracţiuni noi precum hărţuirea sexuală de către colegi...

Noul Cod Penal: Apar infracţiuni noi precum hărţuirea sexuală de către colegi sau obstrucţionarea justiţiei.

spot_img

DISTRIBUIȚI

Noul Cod Penal aduce multe noutăţi. În cazul unor infracţiuni pedepsele scad, în cazul altora acestea cresc. Apar infracţiuni noi, cum ar fi cea legată de obstrucţionarea justiţiei sau cea de hărţuire. Potrivit noului Cod Penal, pedepsele principale pentru persoana fizică sunt detenţiunea pe viaţă (care are o durată nedeterminată), închisoarea (între 15 zile – 30 ani) şi amenda (se introduce sistemul zilelor-amendă – pedeapsa este între 30-400 zile a câte 10-500 lei ziua).

Dacă nu se plăteşte amenda, se înlocuieşte cu închisoarea (pentru rea-credinţă) sau cu muncă în folosul comunităţii (pentru imposibilitate de plată). În cazul unor infracţiuni comise pentru obţinerea unui folos material, judecătorul poate aplica pe lângă pedeapsa închisorii, şi pe cea a amenzii.

Dacă o persoană este găsită vinovată, judecătorul are posibilitatea să dispună condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar, cu suspendare sub supraveghere (pedeapsa aplicată – cel mult 3 ani, termenul de încercare – 2-4 ani, supravegherea revine serviciului de probaţiune, nu mai operează reabilitarea de drept la sfârşitul termenului de încercare, implică şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii), să renunţe la aplicarea pedepsei pentru infracţiunile sancţionate de lege cu închisoarea de maxim 5 ani (judecătorul aplică un avertisment) sau să amâne aplicarea pedepsei dacă a stabilit o pedeapsă de maxim doi ani închisoare pentru o infracţiune sancţionată de lege cu închisoarea de maxim 7 ani (judecătorul acordă un termen de supraveghere de doi ani în care condamnatul trebuie să îndeplinească anumite obligaţii).

Pluralitatea de infracţiuni se sancţionează mai aspru. Dacă se comit mai multe infracţiuni în concurs, pedeapsa rezultantă e stabilită potrivit sistemului de cumul juridic, dar cu un spor obligatoriu şi fix – de exemplu, pentru pedepse cu închisoarea, judecătorul va aplica pedeapsa cea mai grea şi un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, iar pentru o pedeapsă cu închisoarea şi una cu amenda, se aplică amândouă, pentru recidivişti (primul termen al recidivei urcă de la 6 luni la 1 an închisoare), dacă noua infracţiune este comisă postcondamnatoriu, la noua pedeapsă se aplică restul neexecutat din pedeapsa anterioară, iar dacă noua infracţiune este comisă postexecutoriu, limitele pedepsei pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Pentru infracţiunile continuate şi cele complexe, pedeapsa poate urca până la maximul special, la care se poate adăuga un spor de 3 ani. Infracţiunea continuată a fost regândită, fapta nemaiputând fi calificată ca atare decât dacă este îndreptată împotriva aceleiaşi persoane vătămate.

Minorii nu mai pot fi sancţionaţi cu închisoarea, ci li se pot aplica (dacă au peste 16 ani sau, în cazul celor cu vârsta între 14-16 ani, dacă au discernământ) numai măsuri educative – neprivative de libertate (stagiul de formare civică maxim 4 luni, supraveghere 2-6 luni, consemnarea la sfârşit de săptămână 4-12 săptămâni, asistarea zilnică 3-6 luni), sau privative de libertate (pentru minorii sancţionaţi în trecut, dacă pedeapsa legală este mai mare de 7 ani: internarea într-un centru educativ 1-3 ani, internarea într-un centru de detenţie 2-5 ani sau 5-15 ani).

Pentru unele infracţiuni limita superioară a pedepselor este mai mică decât în vechiul cod. De exemplu, pentru rele tratamente aplicate minorului scade maximul de la 15 la 7 ani, pentru furtul calificat scade de la 15 la 10 ani, pentru mărturia mincinoasă de la 5 la 3 ani, pentru hărţuirea sexuală de la 2 la un an, pentru înşelăciune de la 15 la 3 ani.

Actele de violenţă care produc suferinţe fizice până în 90 zile, intră în conţinutul infracţiunii de “lovire sau alte violenţe”, iar peste 90 zile în infracţiunea de “vătămare corporală”.

O nouă infracţiune este hărţuirea constând în urmărirea unei persoane, ori apelarea acesteia sau trimiterea de mesaje care îi cauzează o stare de temere, sancţionată cu 3-8 luni, respectiv 1-3 luni închisoare.

Pretinderea de favoruri sexuale nu doar de către şefi, ci de acum şi de către colegi, intimidând sau umilind victima, constituie infracţiunea de hărţuire sexuală.  Apar noi infracţiuni,cum ar fi  obstrucţionarea justiţiei (împiedicarea organului judiciar să efectueze un act procedural sau refuzul de a pune actele sau informaţiile cerute la dispoziţia lor, se sancţionează cu pedeapsă de la 3 luni la un an închisoare), influenţarea declaraţiilor – intimidarea, ameninţarea sau constrângerea unei persoane sau a familiei acesteia pentru a nu da, a da sau a retrage o declaraţie dată la organele judiciare, se sancţionează cu pedeapsă de la 1 an la 5 ani.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA