NOI REGULI PENTRU EXAMENUL AUTO Proba teoretică și cea practică vor fi înregistrate video, potrivit proiectului de lege care a fost adoptat marți de Parlament și care modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Potrivit noilor prevederi, pentru proba practică sistemele tehnice de monitorizare se vor instala pe autovehiculele folosite la susținerea acesteia, cu excepția probelor pentru categoriile AM, A1, A2 şi A și vor fi asigurate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor care organizează examenul.
Unul din actele normative pe care această lege le modifică este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce obligativitatea înregistrării video a probei teoretice și audio/video a celei practice în timpul desfășurării examenului auto.