Acasăoameni noiNOI REGLEMENTĂRI – Din acest an, patronii de vile și restaurante plătesc...

NOI REGLEMENTĂRI – Din acest an, patronii de vile și restaurante plătesc o nouă taxă

spot_img

DISTRIBUIȚI

NOI REGLEMENTĂRI  Toţi patronii de hoteluri şi restaurante au de achitat un impozit forfetar, în funcţie de localitate şi capacitate. Astfel, cei care declarau profituri zero până acum nu mai scapă de impozitare.


Noile reglementări sunt cuprinse în Legea 170/2016, care se aplică de la începutul lunii ianuarie 2017. Impozitul forfetar înlocuieşte cota de 16% pe profit şi se va calcula în funcţie de mai mulţi indicatori.

Dacă vorbim de restaurante şi unităţi de catering, valoarea impozitului standard este de 1.400 lei, care se va înmulţi cu elemente variabile ca zona, suprafaţa utilă comercială, coeficientul de sezonalitate.

Potrivit calculelor realizate de EVZ, pe baza formulei prevăzute în anexele Legii, afacerile mai mici din domeniu vor plăti un impozit specific pe metru pătrat (mp) de aproape două ori mai mare decât un restaurant de peste 500 mp. Astfel, un restaurant de până la 30 metri pătraţi (mp) dintr-o staţiune de interes naţional va plăti pe an un impozit specific de 2.856 lei (adică 95,2 lei/mp).

Pe de altă parte, la hoteluri şi pensiuni, calculele sunt mai simple. Astfel, fiecare unitate hotelieră va plăti un impozit anual pentru fiecare loc de cazare în funcţie de zonă. De pildă, o pensiune de trei stele dintr-o staţiune de interes naţional va datora statului 132 lei pentru fiecare pat. La o capacitate de 20 de paturi, rezultă că suma de dat la stat pe 2017  va fi de 2.640 lei. Dacă ar fi plătit 16% din profit, aceeaşi sumă ar fi fost datorată la un câştig pe an de 16.500 lei (circa 3.650 euro).

Unităţile din Delta Dunării beneficiază de cele mai mici tarife din ţară. Astfel, un hotel de 3 stele din Deltă va datora 64 de lei/loc de cazare/ an. Comparativ, cel mai mare impozit este datorat de hotelierii din Bucureşti şi din alte 8 oraşe (Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Sibiu, Timişoara) – 308 lei pe loc de cazare pe an, la trei stele.

Continuarea, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA