AcasăMARAMURESUL ISTORICNinsorile revin la mijlocul săptămânii. Ele vor fi consistente, avertizează specialiștii!

Ninsorile revin la mijlocul săptămânii. Ele vor fi consistente, avertizează specialiștii!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a precizat, în cadrul comandamentului de iarnă care a avut loc sâmbătă la Palatul Victoria, că ninsorile vor reveni din 18 ianuarie. Totodată, meteorologii au emis cod galben de ceaţă pentru mai multe judeţe ale ţării.
Potrivit ANM, începând de duminică noaptea, însă, în vestul ţării va pătrunde un front atmosferic relativ cald pentru aceast perioadă, care va favoriza producerea poleiului în aproape toate judeţele din Transilvania.
În consecinţă, Ion Sandu susţinea, în cadrul comandamentului de iarnă, că se va emite cod galben de polei pentru judeţele din vestul ţării, a spus Ion Sandu, care a precizat că tot cod galben, dar de ceaţă, va fi emis şi pentru judeţele din sud şi est, până luni la prânz.
Astfel, meteorologii au emis, duminică dimineaţa, o avertizare de Cod galben de ceaţă pentru Bucureşti, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi pe A2, drumurile europene şi naţionale aferente, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Avertizarea este valabilă între orele 7.30 şi 10.30, pe arii extinse în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), precum şi pe A2, drumurile europene si nationale aferente, unde se semnalează ceaţă care determină vizibilitate scăzută sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Poleiul şi ceaţa vor înceta luni, după prânz, şi nu se vor mai înregistra decât ploi slabe în vest.
Potrivit directorului ANM, în jurul datei de 18 ianuarie vor reveni ninsorile, iar din primele semnale acestea ar putea fi consistente.
Vicepremierul Liviu Dragnea a convocat preventiv, sâmbătă, la ora 18.00, comandamentul de iarnă la Palatul Victoria, după ce meteorologii au anunţat ninsori abundente în următoarele zile, în mai multe zone din ţară.
Dragnea le-a cerut prefecţilor de judeţ să organizeze câte o întâlnire săptămânală cu toţi cei implicaţi în procesele de deszăpezire şi intervenţie în cazul unor ninsori abundente, în care să evalueze situaţia şi să găsească eventuale soluţii. „Dorim să nu mai avem situaţii în care autorităţile locale nu reuşesc să comunice şi să se auto-coordoneze”, a spus Dragnea.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, prezent şi el la comandamentul de iarnă de la Palatul Victoria, a afirmat că, la nivel naţional, operatorii de deszăpezire sunt pregătiţi să acţioneze cu 348 de utilaje.
Acesta le-a cerut prefecţilor să verifice stocurile de materiale antiderapante din fiecare unitate de intervenţie şi să se asigure că toate utilajele pe care le deţin sunt în perfectă stare de funcţionare.
Radu Stroe a ţinut să le mulţumească poliţiştilor rutieri pentru hotărârea cu care au acţionat în aceste zile şi i-a rugat să acţioneze preventiv, îndrumându-i pe şoferi să renunţe la călătoriile pe drumurile care puteau deveni periculoase. „Nu trebuie să se ajungă la situaţii de criză. Poliţiştii, jandarmii, pompierii şi cei de la ISU sunt gata oricând să acţioneze şi să intervină”, a conchis Radu Stroe.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA