AcasăOPINIINE SCUZAȚI, AM GREȘIT! - Olguța, soacra salariaților

NE SCUZAȚI, AM GREȘIT! – Olguța, soacra salariaților

spot_img

DISTRIBUIȚI

NE SCUZAȚI, AM GREȘIT! Apriga și colorata ministresă de la Muncă, atît de dezinvoltă primăriță de Craiova pentru o vreme, s-a dat în petec. S-a amestecat unde nu-i fierbe oala. Adică nu se pricepe, ca să nu spun că în anumite momente s-a purtat ca o coană mare ofticată sau ca o soacră acră și înțepată.

Să ne înțelegem, Olguța Vasilescu a fost o peremistă mai tare în clonț, cu care se fudulea pe ici, pe colo și Gigi Nețoiu, și care a crezut că dacă apare des la televizor și se duelează cu toți invitații, pe orice subiect, chiar și pe cele din care n-a priceput nimic, gata, devine o doamnă și o mare specialistă în politică.

Pardon, madam. Ministerul Muncii este una dintre mașinăriile complicate ale unei țări, unul dintre cele mai complexe aparate cu care se reglează piața muncii. O profesoară de limba română fără experiență în domeniu seamănă cu un tractorist pornit cu ciocanul și cleștele asupra unui smartphone.

Ca să scape din situația periculoasă creată cu dosarul de la Craiova, Olguța Vasilescu a ales drumul Parlamentului și mai apoi calea Guvernului. N-a contat că experiența ei a fost nulă și nimic nu o recomanda în domeniu. Primărița Craiovei ilustrează perfect noua politică a PSD-ului. Nu contează ce-ai făcut și la ce te pricepi. Dacă te iubește partidul sau unul din vîrfurile sale, ajungi într-un fotoliu și, cu statul cu încăpățînare pe dînsul, dobîndești și priceperea de rigoare.

Așa a procedat Liviu Dragnea cu personaje bune doar de o antologie a caricaturii politice contemporane. Tot soiul de neaveniți, aerieni și ratați au fost propulsați în diverse funcții din rațiuni sau cu explicații care de care mai trăsnite. De ce a ajuns Olguța Vasilescu la Muncă?

Am rîs de formulă și am tot întrebat. Degeaba! Nimeni nu a luat în seamă lipsa de argumente a opțiunii și a mizat pe formula deja devenită proverbială: „Doar n-o fi olteanca noastră a mai proastă ministresă!“.

Olguța a crezut că o scurtă perioadă de ucenicie îi va fi de ajuns să deprindă secretele domeniului, mai ales că ea nu trebuie neapărat să creioneze sistemul, ci numai să pună degetul pe varianta preferată. Întîlnirea cu geniul necunoscut, afirmat prin podurile sau pe sub podurile din Slatina, marele expert în finanțe, anonimul finanțist Darius Vâlcov, n-a făcut decît să-i dea impresia că are un maestru și că, în stilul lui Vâlcov, și ea se pricepe să combine, să scoată din pălărie soluții șmecherești, să întoarcă pe dos legi și mecanisme de răsplată a muncii.

Din păcate, nici noul ei patron spiritual, Liviu Dragnea, nu și-a dat seama în ce aventură o împinge și la ce risc o expune, conducînd, pe cont propriu, partidul într-o fundărură în care s-a avîntat singur. Liviu Dragnea, și el economist de la școala de Băile Amara, a crezut că descurcă lucrurile și, cu sclipirile artistice ale lui Darius Vâlcov, va revoluționa parcela. Adică legătura dintre PSD și talpa țării. Nici prin gînd nu-i trecea lui Liviu Dragnea că se lovește singur cu tesla-n direcție.

Mai zilele trecute, cînd a presimțit că miroase a revolte și a tensiune, Liviu Dragnea, spirit de activist, a crezut că totul se reduce la comunicare. Adică măsurile sunt bune, dar oamenii nu pricep. Și, ca la ședințele de partid, totul trebuie explicat, răs-explicat, supra-explicat, cu desene, cu păpuși, cu cifre, cu table, cu bile, pînă cînd poporul va pricepe binefacerea adusă de PSD.

Uite că, în loc să se bucure, populația reacționează emoțional, chiar se teme de atîta bine. Și se zburlește.

Nu știu dacă încercarea geniilor financiare și salariale de la PSD va trece. Mă tem că se va poticni mai mult decît s-au așteptat proiectanții acestei lovituri magistrale.

Ce m-ar distra cel mai tare ar fi ca, în disperare de cauză și cu toate căile de ieșire blocate de supărarea oamenilor, PSD-ul să se întoarcă la varianta inițială și să le zică românilor: „Ne scuzați, am greșit!“.

Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA