NE FAC CINSTE. Meșterii populari din Maramureș continuă să însuflețească lemnul sau lutul, fără a se îndepărta de stilul tradițional.
Creațiile lor – cu deosebire porțile maramureșene, troițele, fusul cu zurgălăi, ceramica, dar și covoarele cu colorit vegetal – au depășit granițele județului și ale țării. Printre cei mai cunoscuți se numără Pătru Godja, zis Pupăză, Alexandru Perța Cuza, Tănase Burnar. Dar și artistul plastic Daniel Leș, care sublimează în ceramica sa tradiția de milenii a olăritului.
Pătru Godja din Valea Stejarului este renumit pentru meşteşugul cioplirii porţilor din lemn ce cuprind, după cum spune el „tătă’ liniştea minţii şi belşugul din casă”.
Mai cunoscut sub apelativul de Moș Pupăză, acesta a făcut zeci de porți care au ajuns în diverse colțuri ale lumii. Dar și sute de troițe amplasate la răspântii de drumuri și mii de fusuri cu zurgălăi, pe care le-a dat în dar vizitatorilor. Meşterul are nevoie de 3 luni pentru a ciopli şi asambla o poartă. De aceea, preţul unei porţi maramureşene cioplite după toate regulile cerute de tradiţie ajunge la 10.000 de euro, pentru că – după cum spune Moş Pupăză – „e nevoie de multă muncă şi sudoare”. „Io vorbesc prin lemn despre viaţă şi moarte celui care vrea să mă asculte”- își sintetizează Moș Pupăză meșteșugul adus la rang de artă.
Alexandru Perţa-Cuza, cel mai longeviv meşter în lemn din Țara Lăpușului, e renumit mai ales pentru troiţele sale, dar și pentru porțile maramureșene, unele străjuind chiar la intrarea în orașul Târgu Lăpuș.
„Bucata de lemn îmi spune ce să fac din ea… Se zice că acela-i meşter care salvează lemnul de foc şi putregai, dându-i viaţă prin artă. Pentru că, dintr-un buştean frumos, orice prost poate face lemn de foc. Dar, dintr-un rest de lemn, nu oricine poate închipui lucruri frumoase” – e principiul după care s-a călăuzit meșterul. Alexandru Perta Cuza din Târgu Lăpuș a creat peste 3.000 de troite care au împânzit nu numai România, ci și Europa. El e cel care a conceput și realizat biserica de lemn de la Muzeul Aviației din București, având formă de cruce și fiind decorată cu motive inedite; biserică pe care meșterul o consideră a fi realizarea lui cea mai de seamă.
Olarul Tănase Burnar continuă tradiția ceramicii de Săcel și faima tatălui său, Tănase Cocean (1925-2006), ale cărui obiecte de ceramică sunt astăzi prezente în multe muzee din lume. Săcel este singurul centru din țară în care vasele roșii nesmălțuite se lustruiesc cu piatra, având corespondență numai în ceramica neagră din nordul Moldovei. Forma vaselor, elementele decorative (doar elemente simple ce redau elemente naturale: curgerea apei, soarele, linia vieții, motive folclorice) și tehnicile de lucru sunt similare ceramicii dacice. O parte din vase se îndreaptă înspre muzee, în vreme ce multe obiecte sînt achiziţionate de turiştii ce poposesc în Săcel, special pentru acest atelier. Dar fiindcă olăritul nu-i aducea suficiente venituri, Tănase Burnar a plecat la lucru în Germania, iar olăritul a rămas la stadiul de hobby de concediu.
Daniel Leș s-a născut în 1972 în familia pictorului si ceramistului Ioan Leș. Încă de la 5 ani era în atelierul tatălui său care i-a și modelat talentul pentru desen și ceramică. Din această fericită îmbinare între roata olarului și desen s-a născut arta lui Daniel Leș: ceramica figurativă. Începând din 1997 a fost invitat să expună originalele sale lucrări la Muzeele de Etnografie și Artă din țară, dar și în spații expoziționale din țară și din străinătate, unde a obținut numeroase premii.
Artistul plastic Daniel Leș din Baia Sprie sublimează în ceramica sa tradiția de milenii a olăritului. Și el apelează la elemente și tehnici dacice. De altfel, e cunoscut drept „ultimul dac liber”. Ceramica sa, răspândită în întreaga lume, promovează „simplitatea de jos”. „Eu sunt cel care făureşte oale de lut şi le umplu cu poveşti” – își sintetizează Daniel Leș arta sa.
