Acasăsinucidere maramuresNE-A UITAT – Grigore Leșe în turneu național prin 12 orașe, dar...

NE-A UITAT – Grigore Leșe în turneu național prin 12 orașe, dar Baia Mare nu se află printre ele

spot_img

DISTRIBUIȚI

Transilvania şi Banatul vor răsuna de muzică pentru suflet în perioada 2-15 martie. Grigore Leşe, personalitate marcantă a culturii româneşti, va susţine concertele Hori de primăvară, în cadrul programului “Tradiţie. Istorie. Rost”. Invitaţii maestrului vor fi Taraful lui Firuţă din Islaz şi Taraful din Babiciu, care vor încânta publicul cu muzica tradiţională românească, autentică: nealterată sau modificată.

Originar din Țara Lăpușului, Grigore Leșe este Doctor în Muzică cu calificativul “Summa cum Laudae”, Doctor “Honoris Causa” al Universității de Vest „Vasile Goldiş” Arad, profesor de etnomuzicologie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, realizator de emisiuni radio și TV, fiind distins pentru activitatea artistică cu numeroase premii naționale și internaționale.

Turneul începe pe 2 martie la Braşov şi continuă pe 3 martie la Târgu-Mureş, 4 martie la Alba Iulia, 6 martie – Sibiu, 7 martie – Cluj-Napoca, 8 martie – Zalău, 10 martie – Satu Mare, 12 martie – Oradea, 13 martie – Arad, 14 martie – Timişoara, 15 martie – Resiţa, 16 martie – Petroşani.

Interesant, Baia Mare nu figurează în salba de localități unde va concerta maestrul Grigore Leșe. Nu cunoaștem motivele pentru care reședința județului său a fost exclusă din acest turneu, dar vrem să credem că maestrul nu s-a supărat ca și ciurdarul pe sat, adică fără ca băimărenii să știe că e supărat. Și dacă a făcut-o, sperăm să-i treacă și să revină la sentimente mai bune, că supărarea nu-i bună la nimeni.

Turneul național Grigore Leșe – Hori de primăvară deschide Anul Cultural Artă contra Drog 2015, un proiect inițiat de CIADO România (președinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici) și Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film Dracula.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA