Acasăsinucidere maramuresNAZISM - O ediție a lucrării lui Adolf Hitler "Mein Kampf" s-a...

NAZISM – O ediție a lucrării lui Adolf Hitler „Mein Kampf” s-a epuizat la Târgul de Carte din Lisabona

spot_img

DISTRIBUIȚI

O ediție a „Mein Kampf”, lucrarea care conține crezul politic al lui Adolf Hitler, s-a epuizat la Târgul de Carte din Lisabona, potrivit editurii Guerra & Paz care a publicat cartea, relatează EFE.

Publicarea cărții, considerată o apologie a nazismului, a fost anterior interzisă, însă în prezent volumul este reeditat în întreaga lume.

În Portugalia este vorba deja de a doua ediție — care conține textul integral și o analiză a unui expert portughez — și se pregătește o a treia, după ce cartea a devenit un mare succes de casă al editurii Guerra & Paz.

O mare parte a vânzărilor a avut loc la Târgul de Carte de la Lisabona, care și-a închis luni porțile, și unde au fost vândute sute de exemplare.

Concret, vânzarea exemplarelor din „Mein Kampf” a reprezentat a cincea parte din vânzările realizate de o trilogie care a inclus opera lui Hitler, „Manifestul Partidului Comunist” al lui Marx și Engels și „Micuța carte roșie” a lui Mao Zedong.

Prima ediție a „Mein Kampf” a fost publicată în 1924 și până la căderea celui de-al Treilea Reich au fost tipărite circa 12 de milioane de exemplare.

Deși până la începutul acestui an nu au existat noi ediții, deoarece drepturile de autor erau deținute de landul Bavaria, cartea este în prezent accesibilă și în limba engleză, dar și în anticariate, având în vedere că vânzarea sa nu a fost niciodată strict interzisă.

Sursa: Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA