AcasăEvenimentSportMutu vrea să-l depășească pe Hagi și să prindă ”mondialul”, ultimul tren

Mutu vrea să-l depășească pe Hagi și să prindă ”mondialul”, ultimul tren

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Aş minţi să spun că nu contează să dobor recordul lui Hagi. Contează, dar nu este lucrul cel mai important, aşa cum mai spus-o de multe ori. Oricum o să-l depăşesc, că va fi în meciul ăsta (n.r. – cu Uruguay, în această seară), că o să fie altul, oricum o să-l depăşesc. E o realizare pentru mine pe moment, dar poate peste cinci-zece ani vine altul şi mă depăşeşte şi pe mine. Pentru că aşa este normal şi aşa se va întâmpla probabil”, a afirmat Adrian Mutu.
Adrian Mutu a marcat până în prezent 34 de goluri în tricoul primei reprezentative a României, cu unul mai puţin decât Gheorghe Hagi, care deţine titlul de cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale.

Atacantul formaţiei Cesena susţine că preliminariile CM 2014 reprezintă „ultimul tren” pentru el de a participa în premieră la turneul final al Cupei Mondiale. „Cel mai mare regret al meu la echipa naţională este că nu m-am calificat la un Campionat Mondial. Am doar europene şi atât. Sper să reuşesc acum, cu ultimul tren, pentru că ajung la o vârstă destul de înaintată pentru un fotbalist. De aceea cred că este ultimul tren şi voi face tot ce îmi stă în putinţă să ajut echipa să se califice”, a explicat el.

Mutu susţine că în noua campanie de calificare rolul său la prima reprezentativă s-a schimbat. „Am avut multe discuţii serioase cu domnul Piţurcă de-a lungul timpului. Dar acum am altă vârstă şi o altă greutate în echipă, cred că rolul meu s-a şi schimbat puţin. De aceea dânsul mi-a cerut mai mult sacrificiu şi să încerc să îi ajut pe cei care vin din urmă pentru viitorul echipei naţionale. Nu simt o presiune, este o responsabilitate mai mare care mă şi bucură. Pentru că toate lucrurile pe care le-am acumulat în cariera de fotbalist profesionist m-aş bucura să le las celor care vin din urmă. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla ca un jucător să-mi ia locul, nu sunt speriat de acest lucru. S-a întâmplat cu toţi fotbaliştii, e ceva normal”, a spus Mutu.

El este de părere că Olanda nu este principala favorită în grupa din care face parte şi România. „Sperăm să nu apucăm să vorbim despre «o nouă calificare ratată». Eu nici pe Olanda nu o văd aşa de favorită în grupă. Pentru că a mai fost o dată favorită cu noi şi a terminat pe locul doi, după România. În grupă sunt echipe, precum Olanda, care sunt favorite pe hârtie, dar şi alte echipe care sunt cu noi acolo, dar totul depinde de meciurile care vor fi. Pentru că şi în preliminariile trecute, dacă eram puţin-puţin mai atenţi aveam şanse până la sfârşit”, a menţionat fotbalistul.

Meciul amical cu Uruguay de miercuri seara, ora 20.30, este unul important pentru Adrian Mutu. El afirmă că un rezultat pozitiv în faţa deţinătoarei trofeului Copa America ar arăta că România poate juca de la egal la egal cu orice echipă din lume.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA