Acasăsinucidere maramuresMTB Maraton Baia Mare 2014 s-a încheiat. Au început pregătirile pentru ediția...

MTB Maraton Baia Mare 2014 s-a încheiat. Au început pregătirile pentru ediția de anul viitor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Plăcerea de a pedala pe un traseu montan spectaculos și spiritul de competiție au adunat la startul MTB Maraton Baia Mare 2014 peste 300 de cicliști profesioniști și amatori, iar cei mai mulți dintre ei și-au exprimat deja dorința de a reveni la ediția de anul viitor.

Sportivi din Maramureș și alte 10 județe ale Transilvaniei și-au măsurat forțele pe traseele amenajate în jurul stațiunii Izvoarele și crestele Munților Gutâi, fiecare încercând să își depășească rezultatele anterioare sau măcar să le atingă pe cele de până acum.

Ambițiile au fost mari, la fel ca și efortul pe care au trebuit să îl depună participanții, pentru că fără o condiție fizică bună cu greu s-a putut face performanță. Înainte de toate a fost pasiunea pentru ciclism, iar din această perspectivă organizatorii și-au atins principalele obiective, pentru că au reușit să adune la un loc copii, tineri și adulți cu acest hobby, dar să și promoveze cicloturismul montan în rândul familiilor.

În clasamentul general, pe podium au urcat următorii:

Distanta 90km general:

1. Ilyes Ferencz – 5:20:18

2. Cristescu Stefan – 5:33:28

3. Toth Zoltan – 5:48:55

4. Dan Barbinta – 6:29:22

5. Szabo Levente – 7:08:09

Distanta 45km general masculin:

  1. Dobai Joltvinschi Robert – 2:03:09
  2. Debreczeni Tamas – 2:13:54
  3. Oros Andrei  – 2:15:09
  4. Patrsascu Sergiu – 2:15:41
  5. Mitru Dan – 2:16:17

Distanta 45km general feminin:

  1. Hilbert Suzanne – 2:52:30
  2. Fodor Emese – 3:00:03
  3. Bereczki Eszter – 3:04:46
  4. Nemeth Judit Emese – 3:15:00
  5. Deak Laura – 3:20:41

Distanta 27km general masculin:

  1. Silimc Ionut – 1:12:42
  2. Rus Alin – 1:13:07
  3. Dormany Norbert – 1:13:56
  4. Majercsik Ferencz – 1:14:08
  5. Szelyes Botond – 1:16:51

Distanta 27 km feminin general:

  1. Biro Julia – 1:44:43
  2. Gaoan Ioana – 1:46:50
  3. Chiuzbaian Andrada – 1:47:38
  4. Lapuste Laura – 1:44:43
  5. Kameneczki Laura – 1:48:18

Bilanțul ediției 2014 a MTB Maraton Baia Mare este unul bun, chiar dacă au existat și sincope, inerente ținând cont de amploarea manifestării. “Le mulțumim tuturor participanților, sponsorilor, partenerilor și presei. Fiecare a avut o contribuție la reușita acestei ediții de care, per ansamblu, suntem mulțumiți. Au fost doar accidentări minore, iar neplăceri au mai apărut în legătura, cu întocmirea clasamentului, această din urmă situație fiind cauzată de înregistrarea unor concurenți chiar înainte de start. Ne asumăm responsabilitatea pentru aceste probleme și regretăm inconvenientele ivite. Cert este că experiența dobândită la această ediție ne va ajuta pe viitor.”, au arătat organizatorii, Clubul Mad Snails Baia Mare.

De altfel, pregătirile pentru următoarea ediție a singurului maraton de ciclism din Maramureș și a celui mai longeviv din țară au început imediat ce participanții au trecut de linia de sosire. Organizatorii maratonului și-au propus ca în 2015 să marcheze în mod special cea de-a 9-a ediție a MTB Maraton Baia Mare. “Vrem să încurajăm cât mai mulți tineri să aibă o viață activă, iar ciclismul este un sport care poate să îi dezvolte armonios. De asemenea, ne dorim să adunăm la startul edițiilor următoare cât mai mulți sportivi profesioniști și amatori, iar MTB Maraton Baia Mare să devină un concurs internațional”, au mai arătat organizatorii.

Sponsorii ediției 2014 au fost Boneshaker Baia Mare, Nova Oaș, Maratonic, Aska Grafika, Alaska Outdoor Sport, Ciuc Radler, ATP Exodus, Fortys Gym, Stațiunea Izvoare și Finish Line, Fuby.

 Clasamentele complete, întocmite pe categorii de vârstă și tip de traseu, de la ediția a 8-a a concursului sunt publicate pe site-ul MTB Maraton Baia Mare (www.mtbmaratonbaiamare.ro). De asemenea, pe pagina de Facebook (www.facebook.com/MTBMaratonBaiaMare) se găsesc o mulțime de fotografii de la maratonul din acest an.

Informatii si fotografii furnizate de Szollosy Szabolcs

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA