AcasăOPINIIMona Pivniceru - sacrificată de Ponta şi Antonescu

Mona Pivniceru – sacrificată de Ponta şi Antonescu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mona Pivniceru este una dintre cele mai cunoscute şi respectate persoane din România, cel puţin dintr-un punct de vedere. La o medie între cât a vorbit în public şi cât de multă consideraţie a stârnit ar obţine de departe cel mai înalt coeficient. Şi cu toate acestea, Traian Băsescu a afirmat după ce Mona Pivniceru şi-a dat demisia (nu înainte) că distinsa doamnă de la Justiţie a fost ”o catastrofă”, asta deşi cu puţine luni în urmă se ruga (o fi dat şi acatiste!?) ca Mona Pivniceru să plece de la Justiţie şi să ajungă chiar şi la Curtea Constituţională a României.
Cum Dumnezeu s-o fi petrecut exact dorinţa lui Traian Băsescu? Căile pe care jocurile au fost făcute, sforile trase şi înţelegerile bătute în cuie sunt întortocheate şi nimeni nu le cunoaşte în întregimea lor. Cert este că dincolo de enorma credibilitate adusă guvernului Ponta, dincolo de uriaşa speranţă pentru cei nedreptăţiţi prin instanţe, Mona Pivniceru a fost din prima clipă o nucă tare a guvernului Victor Ponta. Mai toate actele Executivului, în special cele cusute cu aţă albă, au găsit în Mona Pivniceru un adversar. Presiunile exercitate pentru a obţine anumite hotărâri de guvern cu destinaţie precisă au devenit în scurtă vreme enorme.
Câtă credibilitate a adus guvernului Ponta, cam tot atâtea blocaje în diferite aranjamente (în special cu multinaţionale deja celebre pentru activitatea şi rapacitatea lor) a adus. Asta a şi încurcat guvernul Ponta şi tot asta a apărut ca principala piedică în planul lui Traian Băsescu de a aduce doi procurori (la Parchetul General şi la DNA) pe care să-i dirijeze. Ar trebui să explicăm (pentru cine nu ştie) care sunt motivele pentru care preşedintele României ţine să aibă o influenţă în Parchetul General. Pentru că cei doi procurori pentru care se luptă hotărăsc soarta unor dosare.
Cu câţiva magistraţi (pe unii, cu ajutorul serviciilor secrete, îi şi are) şi cu cei doi oameni de la Parchetul General şi DNA, Traian Băsescu poate influenţa mersul unor dosare. Şi pentru adversarii politici, după cum s-a văzut, dar mai ales pentru apropiaţii săi. Cu doi oameni în poziţiile-cheie din Parchet, Traian Băsescu poate să-şi protejeze liniştit devotaţii de genul Adriean Videanu, Elena Udrea, Sorin Blejnar, Liviu Negoiţă etc.). Ba prin poziţia lor, cei doi procurori din fruntea celor două Parchete ar putea asigura şi o perioadă liniştită în post-mandat pentru însuşi Traian Băsescu.
Că preşedintele României s-a zbătut să facă din implicarea sa în desemnarea celor doi înalţi procurori o mare cauză cu interese europene, patriotice şi democratice nu mai încape nici o îndoială. Şi proştii, şi Grivei, şi beţivii s-au prins de asta! Presupun că şi Victor Ponta, ca să nu mai zic de Mona Pivniceru! De altfel, ea a fost omul care s-a împotrivit cel mai tare desemnării celor doi de către CSM sau de chiar Traian Băsescu. Ea a ţinut morţiş de procedura prevăzută de lege, tot ea s-a împotrivit schimbării prevederilor în domeniu. Aşa se face că Mona Pivniceru a izbutit să obţină acordul de la Bruxelles că procedura este legală şi să poată continua cu aplicarea ei.

Ce înţelegeri există între Victor Ponta şi Traian Băsescu, nu ştiu! Presupun (cum presupun şi alţi cititori sau comentatori) că mai există ceva. Pactul de coabitare pare să includă şi o înţelegere a celor doi, una care trece de litera înţelegerii semnate şi care scapă celor mai mulţi dintre noi. Ce ştiu pe surse cu multe şanse de a fi aproape de adevăr este că Victor Ponta i-ar fi cerut Monei Pivniceru să propună măcar o listă de 4 candidaţi, câte doi pentru funcţiile de procuror general şi de şef DNA. Mona Pivniceru a refuzat, Victor Ponta a insistat şi atunci Mona Pivniceru a întrebat dacă n-ar fi mai bine să îşi scrie demisia. Şi Victor Ponta a acceptat.
La PNL, unde Mona Pivniceru ar fi trebuit să beneficieze de susţinere, s-a trezit cu acelaşi discurs în vânt şi avântat al lui Crin Antonescu. Proteste, promisiuni, ameninţări, dar după o întâlnire cu Victor Ponta, Crin Antonescu s-a mai întors doar cu dorinţa de a accelera desemnările din iunie pentru Curtea Constituţională, semn că preşedintele liberalilor, ca şi cel al PSD-ului au sacrificat-o pe Mona Pivniceru.

Pentru ce? Răspunsul este greu de dat. Pentru că o înţelegere de culise cu Traian Băsescu ar include postul de la Parchetul General la dispoziţia USL în vreme ce un altul, cel de la DNA, la dispoziţia preşedintelui. Evident, acesta ar urma să o desemneze pe Laura Codruţa Kovesi (apropiata generalului Florian Coldea, adjunctul de la SRI). Ce va face Victor Ponta? L-ar desemna pe procurorul Tiberiu Niţu, cel infirmat de CSM şi refuzat şi de Traian Băsescu, şi s-ar mulţumi doar cu o jumătate din potul aflat în dispută, sacrificând în acelaşi timp şi poziţia uneia dintre cele mai respectate personalităţi publice din România.
Care ar fi consecinţele sacrificării Monei Pivniceru şi ale numirii Laurei Codruţa Kovesi pentru USL şi Victor Ponta?
Eu unul mă îngrozesc!
Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA