AcasăActualitateMISIUNI – Jandarmii maramureşeni, prezenţi la manifestările cultural-artistice din Maramureş

MISIUNI – Jandarmii maramureşeni, prezenţi la manifestările cultural-artistice din Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

MISIUNI În perioada 27-30 iulie, jandarmii maramureşeni vor executa misiuni de asigurare a climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural-artistice din judeţul nostru.


În perioada 27-29 iulie, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, va avea loc evenimentul cultural „Caravana Filmelor NEXT”, la care organizatorul evenimentului, Asociaţia Culturală NEXT, preconizează participarea unui număr însemnat de persoane în fiecare zi. Evenimentul constă în proiecţii de filme în aer liber.

În data de 30 iulie, între orele 12:00 şi 23:00, în centrul localităţii Bogdan Vodă, se va desfăşura a VII-a ediţie a Festivalului „Cuhea Voievodală”, aflat în organizarea Primăriei Bogdan Vodă.

La această manifestare culturală, se preconizează participarea unui număr însemnat de persoane, fiind invitaţi, din partea Primăriei, miniştrii, oficialităţi ai Consiliului Judeţean Maramureş, Instituţiei Prefectului Maramureş, senatori şi deputaţi de Maramureş, precum şi alte oficialităţi din instituţiile locale.

Tot în 3 iulie, între orele 10:30 şi 22:00, în centrul localităţii Crasna Vişeului, va avea loc evenimentul cultural „Sărbătoarea Cântecului şi Dansului Ucrainean”, la care se preconizează participarea unui număr însemnat de persoane.

Evenimentul este organizat de Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Maramureş.

De asemenea tot duminică, la „Sărbătoarea Coaşului”, care se va desfăşura în raza Şcolii gimnaziale „Ioan Popescu de Coaş”, se preconizează participarea unui număr însemnat de persoane .

Având în vedere condiţiile prognozate deosebit de calde pentru această perioadă, se preconizează prezenţa unui număr mare de turişti la toate aceste manifestări.

În vederea evitării evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure
liniştea publică, Jandarmeria Maramureş recomandă persoanelor participante la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar
în cazul sesizării săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite intervenţia forţelor
de ordine.

Persoanelor care participă astfel de manifestări însoţiţi de copii, le recomandăm să acorde o atenţie deosebită acestora, pentru a se evita pierderea sau  rătăcirea minorilor.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.

Informaţii furnizate de IJJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA