Acasăoameni noiMINISTERUL EDUCAȚIEI – „Până la sfârşitul anului 2017 trebuie să avem o...

MINISTERUL EDUCAȚIEI – „Până la sfârşitul anului 2017 trebuie să avem o nouă lege a educaţiei naţionale”

spot_img

DISTRIBUIȚI

MINISTERUL EDUCAȚIEI  O nouă lege a educației va fi gata până la finalul acestui an, conform Programului de guvernare, a declarat într-o conferință de presă, ministrul Educației, Pavel Năstase.

„Conform Programului de guvernare, până la sfârşitul anului 2017 trebuie să avem o nouă lege a educaţiei naţionale. În acest context, Consiliul Naţional al Rectorilor şi alte consorţii universitare vor fi invitate la un dialog pe această temă şi în acelaşi timp comisiile parlamentare de educaţie din Parlamentul României care sunt abilitate să producă această lege. Deci, împreună cu Parlamentul şi împreună cu aceste consilii şi consorţii vom demara acest proces de a crea o nouă lege a Educaţiei Naţionale care are ca termen, aşa cum spuneam, sfârşitul acestui an”, a spus ministrul, conform Vocea.biz.

Astfel, până la finalul anului urmează să fie înaintat către Parlament un proiect de lege, a mai spus ministrul.

Actuala lege a educației este în vigoare din ianuarie 2011 și a fost aprobată în Parlament pe vremea mandatului ministrului Daniel Funeriu, care a generat o schimbare radicală în Educație și controversată la vremea aceea. Printre noutățile pe care le-a adus atunci Legea Educației au fost introducerea clasei pregătitoare și reînființarea învățământului profesional.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA