spot_img
AcasăEvenimentMinciuna merge mai departe! Baia Mare prezentă în raportul Human Rights Watch...

Minciuna merge mai departe! Baia Mare prezentă în raportul Human Rights Watch cu țiganii mutați de pe Craica

DISTRIBUIȚI

Raportul anual al organizației Human Rights Watch privind respectarea drepturilor omului în lume, în 2012, arată că România s-a confruntat, în perioada analizată, cu încercări de subminare a statului de drept, negarea existenței pe teritoriul românesc a iîchisorilor CIA și discriminarea și marginalizarea rromilor.

Așa cum ne-am obișnuit de-a lungul timpului, cel mai recent World Report 2013, publicat de Human Rights Watch joi, conține o serie de afirmații departe de realitate, amatorismul celor care au întocmit ”darea de seamă” fiind strigător la cer. Lecturarea raportului duce la concluzia că autorii ori sunt rău intenționați, ori sunt de-a dreptul incompetenți, ca să nu spun mai mult. Oricum nu se justifică fondurile alocate pentru asemenea diversiuni grave, distorsionări ale realității și acuzații aberante, nefondate decât cu minciuni.

România este menționată cu privire la problematica țiganilor, exemplul la care s-au oprit ”apostolii” apărători ai drepturilor omului fiind cules din folclorul băimărean. Trei fraze care conțin o sumedenie de minciuni despre o acțiune umanitară ce a dus în final la mutarea țiganilor din colibele ilegal construite pe Craica într-o clădire decentă, unde au de o mie de ori condiții mai bune de locuit. Dar iată cum ne condamnă aiuriții care au întocmit după ureche raportul cu pretenții de document:
“Discriminarea și marginalizarea rromilor rămâne îngrijorătoare. Aproximativ 150 de rromi au fost evacuați cu forța în iunie din așezările informale din Baia Mare, în nord-vestul României, și mutați într-o fostă fabrică chimică, fără instalații sanitare sau alte aranjamente. Alte câteva sute de persoane rrome se confruntă cu evacuarea iminenta din alte așezări informale din Baia Mare”.

În primul rând că țiganii nu au fost evacuați cu forța, mutarea făcându-se cu acordul scris al capilor de familie, care au înțeles perfect oportunitatea lansată de către autoritățile locale.
Nu-i vorba despre nicio fabrică chimică, ci despre clădirea administrativă, acolo unde își desfășura activitatea personalul de conducere al celui mai mare combinat metalurgic de neferoase din această parte a Europei. Directorii, inginerii, tehnicienii, economiștii ori contabilii putea trăi acolo, dar măria sa țiganul și puradeii ar putea avea probleme cu sănătatea. Instalații sanitare, băi, apă curentă, energie electrică și alte utilități există, pe Craica în schimb nici nu s-a auzit de ele.

Da, dacă autoritățile locale nu se vor lăsa intimidate, inclusiv de astfel de rapoarte obraznice și mincinoase, toate ”așezările informale” din Baia Mare vor fi desființate pentru că așa este normal și logic. Respectivele puncte (Craica, Pirită, Ferneziu) sunt de fapt focare de mizerie construite ilegal pe terenurile comunității băimărene.

De bune intenție a celor care conduc Baia Mare s-au convins anul trecut amabasadorul SUA, regele țiganilor, consilierul premierului și alte zeci de persoane care nu s-au lăsat dezinformate, ci au decis să vină la fața locului, să vadă realitatea, să stea de vorbă cu factorii implicați. Toți au promis că vor susține proiectul pe care l-au considerat oportun, atât pentru țigani, cât și pentru comunitatea băimăreană.

Pentru desființarea ghetourilor țigănești se fac eforturi deosebite, care merită apreciate, nicidecum condamnate și raportate la curțile cele mari. Baia Mare are nevoie de sprijin, inclusiv financiar și moral, pentru rezolvarea unei probleme deosebite, altfel, scăpată de sub control, ar putea genera urmări catastrofale la care nici nu vrem să ne gândim.
Grigore Ciascai

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA